Daniela Petre si Nicu Calin 9.1 Introducere in studiu (st9 Semnul legământului)
Sabatul zilei a şaptea este ca un ceas cu pendul care sună şi ne întoarce cu o regularitate neabătută la temelia a tot ceea ce suntem sau am putea fi. Suntem atât de ocupaţi să alergăm încoace şi încolo, să cheltuim bani, să câştigăm bani, să mergem într-o parte şi în alta, peste tot, când, la un moment dat, auzim bătaia pendulului: este Sabatul care soseşte şi ne reataşează de temelia noastră, fiind punctul de plecare a tot ceea ce urmează după el. Cu o regularitate neîntreruptă şi fără nicio excepţie, Sabatul pătrunde în tăcere dincolo de orizont şi în fiecare colţişor al vieţii noastre. El ne reaminteşte că fiecare frântură din noi Îi aparţine Făcătorului nostru, Aceluia care ne-a aşezat aici, care „la început” a creat cerurile şi pământul – un act care rămâne fundamentul de necontestat al oricărui crez creştin şi al cărui semn incontestabil, discret şi imuabil este Sabatul zilei a şaptea.
Săptămâna aceasta vom analiza acest semn în contextul legământului de la Sinai.
Studiul pe scurt: Unde îşi are Sabatul originile? Ce dovezi avem că Sabatul a existat înainte de Sinai? Ce face ca Sabatul să fie un semn al legământului atât de potrivit?
Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:
www.7adventist.com/studiu/