887 persoane primesc ajutor în cea de-a 34-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin Umanitar COVID-19”

Views

Cu fiecare săptămână ce trece, suntem alături de beneficiarii noștri cu alimente și cele necesare supraviețuirii pe timp de pandemie. Cu ajutorul Partenerului nostru nevăzut, activitatea noastră dă roade zilnic. Chemată de Dumnezeu, condusă de Biblie și inspirată de Duhul Sfânt, ADRA România își slujește din dragoste semenii nevoiași, urmând exemplul clar al lui Isus Hristos, acela de a pune nevoia aproapelui față de cea a sinelui întotdeauna.

În cea de-a 34-a săptămână de implementare a proiectului ”Sprijin Umanitar COVID-19”, echipa ADRA a ajuns la 887 de persoane, dintre care 645 de bătrâni singuri și cu nevoi de subzistență acute, 150 de copii ce provin din medii defavorizate, dar care au rezultate academice excepționale, 61 de adulți ce se luptă pentru asigurarea condițiilor decente de trai, 25 de imigranți și 6 victime ale violenței domestice.

 

 

Astfel că, doar în săptămâna 25 – 31 octombrie 2020, serviciile specializate și adaptate nevoilor specifice generate sau accentuate de contextul COVID-19 s-au concretizat prin proiectul ADRA ”Sprijin Umanitar COVID-19” pentru 887 de persoane, după cum urmează:

  • 850 persoane au primit alimente de bază pentru traiul decent și pentru a putea trece mai ușor peste aceste zile de criză, dintre care 75 au primit zilnic, acasă, o masă caldă;
  • 20 persoane au primit alimente și produse de igienă, medicamente sau echipament de protecție;
  • 11 persoane au beneficiat de asistență socială și consiliere psihologică de criză;
  • 6 persoane au beneficiat de ajutor pentru asigurarea adăpostului.

Ajutorul umanitar ADRA România, constând în servicii de informare, conștientizare, consiliere și în distribuție de alimente și produse de igienă, a fost efectuat de către personalul calificat al echipei ADRA care a acționat conform politicilor de securitate și siguranță și a normelor impuse de legile actuale ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Grupului de Comunicare Strategică, Ministerului Sănătății, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), în parteneriat cu autoritățile locale și instituții acreditate, unele servicii specializate fiind externalizate.

„Activitatea de teren pe care o desfășor în cadrul ADRA România în această perioadă delicată din istoria lumii, mă face să cred mai mult în Dumnezeu. Observ că divinitatea își amplifică dragostea față de oameni, beneficiarii sunt recunoscători, iar aceasta se vede la fiecare vizită, ei primesc mai mult pentru că sunt inimi ce oferă mai mult. Împreună cu toată echipa ADRA ne bucurăm de un sentiment sincer de recunoștință pentru șansa de a face parte dintr-o lucrare atât de nobilă. Iată încă o dovadă că binele nu poate fi restricționat, nu poate fi limitat, ci el se răspândește devenind contagios în Transilvania de Nord și nu numai” a declarat Daniel Gomboș, Coordonator Proiecte ADRA în Transilvania Nord și Maramureș.

„Pe măsură ce zilele trec, suntem martori cum vremurile pe care le trăim devin din ce în ce mai dificile și cum ADRA România încearcă să acopere nevoile beneficiarilor noștri, pentru a le face cât mai ușoară viața trăită alături de virusul COVID-19. Prin proiectul ”Sprijin umanitar COVID-19” ne facem simțită prezența în viața oamenilor, oferindu-le alimente de bază, echipamente de protecție și produse de igienă, astfel încât aceștia să poată face față vremurilor care cu greu îi încearcă” a declarat Delia Fărâmiță, Asistent Manager Situații de Urgență. Responsabil Marketing și Comunicare ADRA România.

În cadrul proiectului ”Sprijin umanitar COVID-19”, special creat pentru situația actuală și implementat din 8 martie 2020, ADRA România își propune diminuarea riscurilor generate de apariția virusului COVID-19 în rândul populației, obiectivul fiind atins prin promovarea măsurilor de prevenție și adaptabilitate socio-economică și prin asigurarea necesarului, în mod special, de produse de bază și kituri de igienă pentru menținerea siguranței.

Implică-te și tu!

Cei care doresc să se alăture echipei ADRA România în proiectul ”Sprijin umanitar COVID-19” și să se implice, o pot face prin:

 

Începând cu anul 1990, Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor – ADRA România se implică în special în proiecte de dezvoltare de care beneficiază întreaga populație. Conducându-se în proiectele asumate după motoul ”Dreptate. Compasiune. Dragoste.”, ADRA România aduce bucurie și speranță în viețile beneficiarilor prin promovarea unui viitor mai bun, a valorilor și a demnității umane. Furnizor de servicii sociale acreditat, ADRA România face parte din rețeaua ADRA Internațional, organizația umanitară globală a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, una dintre cele mai răspândite organizații neguvernamentale din lume, fiind activă în peste 130 de țări și conducându-se după o filosofie care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios, cu scopul de a sluji umanității astfel încât toți să conviețuiască așa cum Dumnezeu a plănuit.

Răspândirea actuală a virusului COVID-19 la nivel global: https://www.worldometers.info/coronavirus/#countries

  • 18.10 – 24.10.2020) RAPORT 33 ADRA România COVID-19:

634 persoane primesc ajutor în cea de-a 33-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin Umanitar COVID-19”

 

  • (11.10 – 17.10.2020) RAPORT 32 ADRA România COVID-19:

1.445 persoane primesc ajutor în cea de-a 32-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

 

(04.10 – 10.10.2020) RAPORT 31 ADRA România COVID-19:

1.103 persoane primesc ajutor în cea de-a 31-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

 

  • (27.09 – 03.10.2020) RAPORT 30 ADRA România COVID-19:

1.584 persoane primesc ajutor în cea de-a 30-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

 

  • (20.09 – 26.09.2020) RAPORT 29 ADRA România COVID-19:

1.461 de persoane primesc ajutor în cea de-a 29-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

 

  • (13.09 – 19.09.2020) RAPORT 28 ADRA România COVID-19:

1.855 de persoane primesc ajutor în cea de-a 28-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

 

  • (06.09 – 12.09.2020) RAPORT 27 ADRA România COVID-19:

2.216 de persoane primesc ajutor în cea de-a 27-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

  • (30.08 – 05.09.2020) RAPORT 26 ADRA România COVID-19: 

1.888 de persoane primesc ajutor în cea de-a 26-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

 

  • 23.08 – 29.08.2020) RAPORT 25 ADRA România COVID-19:

1.047 de persoane primesc ajutor în cea de-a 25-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19″

 

  • (16.08 – 22.08.2020) RAPORT 24 ADRA România COVID-19:

1.455 de persoane primesc ajutor în cea de-a 24-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

  • (09.08 – 15.08.2020) RAPORT 23 ADRA România COVID-19:

1.461 de persoane primesc ajutor în cea de-a 23-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

 

  • (02.08 – 08.08.2020) RAPORT 22 ADRA România COVID-19:

2.358 de persoane primesc ajutor în cea de-a 22-a săptămână de implementare a proeictului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

 

  • (26.07 – 01.08.2020) RAPORT 21 ADRA România COVID-19:

1.403 persoane primesc ajutor în cea de-a 21-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

 

  • (19.07 – 25.07.2020) RAPORT 20 ADRA România COVID-19:

1.429 persoane primesc ajutor în cea de-a 20-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

 

  • (12.07 – 18.07.2020) RAPORT 19 ADRA România COVID-19:

1.121 persoane primesc ajutor în cea de-a 19-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

 

  • (12.07 – 18.07.2020) RAPORT 18 ADRA România COVID-19:

2.788 persoane primesc ajutor în cea de-a 18-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

 

  • (05.07 – 11.07.2020) RAPORT 17 ADRA România COVID-19:

3.946 persoane primesc ajutor în cea de-a 17-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

 

  • (21.06 – 04.07.2020) RAPORT 16 ADRA România COVID-19:

1.526 persoane primesc ajutor în cea de-a 16-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

 

  • (14.06 – 20.06.2020) RAPORT 15 ADRA România COVID-19:

1.441 persoane primesc ajutor în cea de-a 15-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

 

  • (07.06 – 13.06.2020) RAPORT 14 ADRA România COVID-19:

1.110 persoane primesc ajutor în cea de-a 14-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

 

  • (31.05 – 06.06.2020) RAPORT 13 ADRA România COVID-19:

1.170 persoane primesc ajutor în cea de-a 13-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

 

  • (24.05 – 30.05.2020) RAPORT 12 ADRA România COVID-19:

1.359 persoane primesc ajutor în cea de-a 12-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

 

  • (17.05 – 23.05.2020) RAPORT 11 ADRA România COVID-19:

1.263 persoane primesc ajutor în cea de-a 11-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

 

  • (10.05 – 16.05.2020) RAPORT 10 ADRA România COVID-19:

2.945 persoane primesc ajutor în cea de-a 10-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

 

  • (03.05 – 09.05.2020) RAPORT 9 ADRA România COVID-19:

1.109 persoane primesc ajutor în cea de-a 9-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

 

  • (26.04 – 02.05.2020) RAPORT 8 ADRA România COVID-19:

958 persoane primesc ajutor în cea de-a 8-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

 

  • (19.04 – 25.04.2020) RAPORT 7 ADRA România COVID-19:

1.942 persoane primesc ajutor în cea de-a 7-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

 

  • (12.04 – 18.04.2020) RAPORT 6 ADRA România COVID-19:

3.558 persoane primesc ajutor în cea de-a 6-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

 

  • (05.04 – 11.04.2020) RAPORT 5 ADRA România COVID-19:

1.086 persoane primesc ajutor în cea de-a 5-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

 

  • (29.03 – 04.04.2020) RAPORT 4 ADRA România COVID-19:

977 persoane primesc ajutor în cea de-a 4-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

 

  • (22.03 – 28.03.2020) RAPORT 3 ADRA România COVID-19:

692 persoane primesc ajutor în cadrul proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

 

  • (15.03 – 21.03.2020) RAPORT 2 ADRA România COVID-19:

527 persoane primesc ajutor în cadrul proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

 

  • (08.03 – 14.03.2020) RAPORT 1 ADRA România COVID-19:

169 persoane primesc ajutor în cadrul proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

 

ADRA România

887 persoane primesc ajutor în cea de-a 34-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin Umanitar COVID-19”

About The Author
-