Gabriel Radu 8.1 Introducere in studiu (st8 Să slujim ca Isus)
Domnul Isus i-a iubit cu adevărat pe oameni. El a fost mai interesat de grijile şi de nevoile lor decât de ale Sale. Tot timpul vieţii Lui, El S-a concentrat asupra altora, iar slujirea Lui a fost caracterizată de o milă duioasă. El a venit în întâmpinarea nevoilor fizice, mintale şi emoţionale ale oamenilor din jurul Lui si, astfel, inimile lor au fost deschise faţă de adevărurile spirituale pe care El li le prezenta. Când Isus îi vindeca pe leproşi, deschidea ochii orbilor şi urechile surzilor, când îi elibera pe îndrăciţi, îi hrănea pe cei înfometaţi şi avea grijă de cei nevoiaşi, inima lor era atinsă, iar viaţa lor, schimbată.
Acest lucru se întâmpla deoarece, când vedeau grija Sa sinceră, oamenii îşi deschideau inima faţă de adevărurile spirituale transmise de Isus. „Numai metoda lui Hristos va aduce un succes real în încercarea de a ajunge la inima oamenilor. Mântuitorul S-a unit cu oamenii ca unul care le dorea binele. El Şi-a arătat simpatia faţă de ei, S-a îngrijit de nevoile lor şi le-a câştigat încrederea. Apoi le-a spus: «Urmaţi-Mă!»” – Ellen G. White, Divina vindecare, p. 143. Isus Şi-a dat seama că lumea avea nevoie de o demonstrare a Evangheliei la fel de mult cum avea nevoie de proclamarea ei. Mărturia vie a unei vieţi asemenea vieţii lui Hristos, devotată slujirii altora, este o întărire a cuvintelor pe care le rostim şi dă credibilitate mesajului nostru.
Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:
www.7adventist.com/studiu/