Maria Badea & Marius Epure 7.7 Un gând de încheiere – st7 Dumnezeul nostru iertător
Vineri, 15 noiembrie – Un gând de încheiere
Evreii spuneau despre înaintaşii lor că „au trăit în desfătări” în bunătatea lui Dumnezeu (Neemia 9:25). Rădăcina acestui verb este aceeaşi cu a termenului Eden, „în Grădina Edenului” (Geneza 2:15).
Evanghelia înseamnă restaurare şi ce alt simbol ar putea să reprezinte restaurarea noastră finală mai bine decât Edenul? Dumnezeu a adus la existenţă poporul evreu şi l-a adus la răscruce de drumuri în lumea veche pentru a crea cea mai apropiată reflectare a Edenului care ar fi putut exista pe pământul căzut. Chiar şi după robie şi întoarcerea lor, încă aveau potenţial. „Tot astfel, Domnul are milă de Sion şi mângâie toate dărâmăturile lui. El va face pustiul lui ca un rai şi pământul lui uscat, ca o grădină a Domnului” (Isaia 51:3; în NKJV: ca Edenul).
Poporul s-a bucurat de binecuvântările materiale promise de Dumnezeu, care, atât cât este posibil în această lume căzută, erau o amintire a Edenului. Era natural să se bucure de ele. Dumnezeu a creat lumea aşa ca oamenii să se poată bucura de ea şi israeliţii s-au bucurat de ea. Păcatul lor nu a fost că se desfătau în marea bunătate a lui Dumnezeu, ci faptul că uitau de El (Ezechiel 23:35). Binecuvântările deveniseră un scop în ele însele, în loc să fie un mijloc pentru împlinirea unui scop, adică să Îl prezinte pe Dumnezeu celor din jur, să îi înveţe despre El.
Studiu suplimentar: Ellen G. White, Calea către Hristos, Capitolul 4 „Mărturisirea păcatelor”.
Pentru mai multe materiale ale Şcoalii de Sabat vă invităm să vizitaţi pagina noastră web accesând următorul link:
http://www.7adventist.com/studiu/dumnezeul-nostru-iertator/
