Gertrude & Gabriel Radu „7.6 Redeşteptarea, reforma şi returnarea zecimii (st7 Onestitatea faţă de Dumnezeu)”
Joi, 15 februarie – Redeşteptarea, reforma şi returnarea zecimii
Lunga domnie a lui Ezechia a fost o perioadă de prosperitate pentru Iuda. Israeliţii nu se mai bucuraseră de atâtea binecuvântări divine din vremea lui David şi a lui Solomon. În 2 Cronici 29-31 găsim următorul raport cu privire la redeşteptarea şi reforma lui Ezechia: „El a făcut ce este bine înaintea Domnului” (2 Cronici 29:2); „A fost aşezată din nou slujba Casei Domnului” (vers. 35); a fost sărbătorit Paştele (30:5); „A fost mare veselie la Ierusalim” (vers. 26); chipurile, altarele şi înălţimile păgâne au fost distruse (31:1); revigorarea sufletească şi reformarea practicilor au condus la un belşug de zecimi şi daruri (vers. 4,5,12).
9. În ce a constat reînviorarea din vremea lui Neemia? Ce a adus tot Iuda la Casa Domnului? Neemia 9:2,3; Neemia 13:12
„Reînviorarea şi reforma sunt două lucruri diferite. Reînviorarea semnifică o înnoire a vieţii spirituale, o readucere la viaţă a puterilor minţii şi ale inimii, o înviere din moartea spirituală. Reforma semnifică o reorganizare, o schimbare a ideilor şi a teoriilor, a obiceiurilor şi a practicilor.” – Ellen G. White, Sfaturi pentru o slujire creştină eficientă, ed. 2004, pp. 45-46
Redeşteptarea, reforma şi returnarea zecimii sunt legate automat între ele. În lipsa returnării zecimii, redeşteptarea şi reforma sunt incomplete, aceasta în cazul în care există. De prea multe ori alegem să rămânem pe margine când ar trebui să ne implicăm activ de partea Domnului. Redeşteptarea şi reforma impun un angajament, iar înapoierea zecimii este o parte a acestui angajament. Dacă nu-I înapoiem Domnului ce cere de la noi, nu ne putem aştepta ca El să răspundă la cererile pe care I le facem.
Reînviorarea şi reforma au loc în biserică, nu în afara ei (Psalmii 85:6). Trebuie să-L căutăm pe Dumnezeu pentru reînviorare (Psalmii 80:19) şi pentru întoarcerea „la faptele dintâi” (Apocalipsa 2:5). Reforma trebuie să fie făcută în ce priveşte ce păstrăm şi ce îi înapoiem Domnului.
Ceea ce contează nu este doar actul, ci şi decizia de la nivelul minţii şi al emoţiilor, care dezvăluie intenţia şi dedicarea. Urmările vor fi creşterea în credinţă, îmbunătăţirea vederii spirituale şi înnoirea onestităţii.
Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:
http://www.7adventist.com/studiu/onestitatea-fata-de-dumnezeu/