7.6 Împărtăşeşte Cuvântul – st7 Răspândirea Cuvântului

Views


Gabriel Radu 7.6 Împărtăşeşte Cuvântul (st7 Răspândirea Cuvântului)

Veştile bune există pentru a fi împărtăşite. Gândeşte-te la ocaziile din viaţa ta în care te-ai bucurat de veşti bune – poate ziua în care te-ai logodit sau cea în care s-a născut un copil, vestea bună despre un loc de muncă, despre achiziţionarea unei maşini sau case noi. Erai atât de încântat, încât abia aşteptai să le spui şi altora.

Este minunat să ne împărtăşim bucuriile cu ceilalţi, însă cea mai bună veste în întregul univers este Isus. Când descoperim noi perspective în Cuvântul Său despre mântuirea prin Hristos, inimile noastre sunt pline de bucurie şi suntem nerăbdători să le spunem şi altora. Când autorităţile religioase le-au interzis apostolilor să predice, Petru a declarat: Noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut şi am auzit” (Faptele 4:20).

„De îndată ce un om vine la Hristos, în inima lui se naşte dorinţa de a le face cunoscut şi altora ce minunat prieten a găsit în Hristos, căci adevărul mântuitor şi sfinţitor nu poate fi ascuns în inima sa. Dacă suntem îmbrăcaţi cu haina neprihănirii lui Hristos şi plini de bucuria locuirii Duhului Său în noi, nu vom putea să tăcem.” – Ellen G. White, Calea către Hristos, p. 78

Apostolul Pavel nu a obosit niciodată să spună povestea convertirii sale. Inima sa era plină de bucuria în Isus. Vestea bună trebuia împărtăşită şi nu a putut să tacă. El se simţea dator să facă aceasta (Romani 1:14-16).

6. Ce principii găsim în pasajele următoare cu privire la împărtăşirea Cuvântului lui Dumnezeu? Eclesiastul 3:1; Isaia 50:4; 2 Timotei 4:2

Când ne predăm viaţa lui Hristos şi în slujba Sa, El ne va crea oportunităţi de „a înviora cu vorba pe cel doborât de întristare”, adică de a le vorbi la momentul potrivit celor ale căror inimi au fost deschise de El. Când dăm mărturie, noi trebuie să avem în vedere trei principii biblice: ce spunem, cum spunem şi când spunem.

Cine sunt cei cu care vii în contact şi cum poţi să fii un martor mai bun pentru ei?

Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:
www.7adventist.com/studiu/

7.6 Împărtăşeşte Cuvântul – st7 Răspândirea Cuvântului

About The Author
-