Gabriel Radu 7.5 Text şi context (st7 Limbaj, text şi context)
În Scriptură, cuvintele apar întotdeauna într-un context, nu izolate. Un cuvânt are un context imediat, într-o propoziţie, şi, mai întâi, trebuie să înţelegem textul la acest nivel. Apoi există un context lărgit, în care apare propoziţia – poate fi o secţiune, un capitol sau o serie de capitole. Este esenţial să înţelegem cât mai bine contextul cuvintelor şi propoziţiilor pentru a nu ajunge la concluzii greşite.
6. Compară Geneza 1:27 cu Geneza 2:7. Apoi citeşte Geneza 2:15-23. Cum putem înţelege din aceste pasaje şi contexte diferite definiţia termenului adam, cuvântul ebraic pentru „om”?
Am văzut că prin repetiţia termenului bara’ din Geneza 1:27, se scoate în evidenţă crearea omului. Apoi omul este definit în contextul acestui verset ca „parte bărbătească şi parte femeiască”. Aceasta înseamnă că termenul ebraic adam trebuie înţeles în acest pasaj ca referire generică la neamul omenesc, sau la omenire.
Totuşi, în Geneza 2:7, acelaşi termen, adam, este folosit cu referire la formarea lui Adam din ţărâna „pământului” (în ebraică adamah – observaţi jocul de cuvinte). Aici se face referire doar la bărbatul Adam, căci Eva a fost creată doar mai târziu şi într-un mod cu totul diferit. Astfel, în fiecare pasaj, chiar în contextul celor două capitole, putem vedea diferenţierea dintre definiţia adam ca „neam omenesc” (Geneza 1:27) şi bărbatul Adam (Geneza 2:7). Faptul că Adam este o persoană este enunţat doar mai târziu, în genealogii (Geneza 5:15; 1 Cronici 1:1; Luca 3:38) şi cu referire la Isus, care a devenit „al doilea Adam” (Romani 5:12-14).
După cum termenul Adam apare într-un text specific, la fel şi contextul creării lui Adam şi a Evei se găseşte în relatarea despre facerea lumii, după cum vedem în Geneza 1-2. Aceasta înseamnă o unitate mai mare. Unitatea îl informează pe cel care interpretează textul dacă sunt teme, idei şi evenimente adiţionale. Geneza 2:4-25 a fost numită uneori a doua relatare a momentului creaţiunii, dar, de fapt, este numai o diferenţă în accentuare . Oricum, în ambele relatări ne este prezentată clar originea omenirii.
După cum putem vedea, bărbatul şi femeia – omenirea – sunt creaţiile directe ale lui Dumnezeu. Ce ne spune aceasta despre „înţelepciunea lumii acesteia” (1 Corinteni 1:20) care susţine că am apărut din întâmplare?
Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:
www.7adventist.com/studiu/
