7.4 Iartă şi uită? – st7 Odihnă, relaţii şi vindecare

Views


Gabriel Radu 7.4 Iartă şi uită? (st7 Odihnă, relaţii şi vindecare)

Iertarea a fost definită ca fiind disponibilitatea de a renunţa la dreptul de a manifesta resentimente, condamnare şi răzbunare faţă de persoana sau grupul care a comis un abuz sau o nedreptate împotriva ta. Dr. Marilyn Armour, un terapeut de familie care a lucrat cu supravieţuitorii Holocaustului pentru a afla cum au procedat aceştia pentru a găsi un sens în tot ce li se întâmplase, scrie: „Întreaga noţiune de iertare este un act deliberat din partea victimei. Nu este ceva ce vine de la sine.”

Iertarea nu înseamnă că nu vor fi consecinţe. Ea nu înseamnă să lăsăm abuzatorul să continue cu comportamentul lui abuziv. Iertarea înseamnă că Îi predăm lui Dumnezeu resentimentele şi dorinţa de răzbunare. Dacă nu, mânia, amărăciunea, ranchiuna şi ura vor agrava tot ce ne-a făcut rău persoana aceea.

4. Cum ne ajută faptul că îi iertăm pe alţii? Ia în considerare pasajul din Matei 18:21-35.

Fără îndoială, unul dintre secrete pentru a învăţa să iertăm este să înţelegem ce ni s-a iertat în Hristos. Noi toţi am păcătuit nu doar împotriva altor oameni, ci şi împotriva lui Dumnezeu.

Fiecare păcat este comis, de fapt, împotriva Domnului şi Făcătorului nostru; şi totuşi, în Isus, putem cere iertare deplină pentru toate păcatele noastre, nu pentru că merităm – fiindcă nu merităm -, ci doar datorită harului lui Dumnezeu manifestat faţă de noi. Odată ce înţelegem acest adevăr sacru, odată ce putem să experimentăm realitatea iertării lui Dumnezeu în propria viaţă, putem începe să ne eliberăm şi să-i iertăm pe alţii. Oferim iertare nu pentru că ceilalţi merită, ci pentru că aceasta am primit şi noi de la Dumnezeu. Şi, de altfel, cât de des merităm noi iertarea?

După cum am văzut, şi Iosif a oferit o a doua şansă relaţiilor de familie. Nu au fost resentimente aici şi nici o întoarcere la lucrurile care s-au întâmplat în trecut.

Este aproape imposibil să o luăm de la capăt într-o familie în care am devenit toţi experţi în a ne răni cât mai tare unul pe altul. Dar nu aşa a reacţionat Iosif. Se pare că el a vrut să lase trecutul în urmă şi să meargă înainte cu dragoste şi cu acceptare. Dacă Iosif ar fi avut o atitudine diferită, istoria aceasta ar fi avut un final diferit, nu atât de fericit.

„«Ferice», zice el, «de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate şi ale căror păcate sunt acoperite! Ferice de omul căruia nu-i ţine Domnul în seamă păcatul!»” (Romani 4:7,8). Ce ne spune Pavel despre ce ne-a fost oferit în Isus şi despre impactul pe care această făgăduinţă minunată ar trebui să-l aibă asupra modului în care relaţionăm cu cei care ne-au rănit?

Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:
www.7adventist.com/studiu/

7.4 Iartă şi uită? – st7 Odihnă, relaţii şi vindecare

Despre autor
-