Miercuri, 30 august – Agar şi muntele Sinai

6. Ce tip de legământ a vrut să încheie Dumnezeu cu poporul Său la Sinai? Prin ce se aseamănă el cu făgăduinţa făcută de Dumnezeu lui Avraam? Exodul 6:2-8; 19:3-6; Deuteronomul 32:10-12.

Dumnezeu a vrut să încheie cu poporul Israel la Sinai acelaşi tip de legământ pe care l-a încheiat cu Avraam. Există asemănări între cuvintele pe care i le-a adresat El lui Avraam (Geneza 12:1-3) şi cuvintele pe care i le-a adresat lui Moise (Exodul 19). În ambele cazuri, a subliniat ce avea să facă El pentru poporul Său. Nu le-a cerut israeliţilor să promită ceva pentru a obţine binecuvântările Sale; nu le-a cerut decât să asculte ca răspuns la aceste binecuvântări: „Dacă veţi asculta glasul Meu…” (Exodul 19:5). Cuvintele Sale nu implică neprihănirea prin fapte. Din contră, dorinţa Sa era ca israeliţii să manifeste aceeaşi credinţă pe care a manifestat-o Avraam (în cea mai mare parte a vieţii!) ca răspuns la făgăduinţele Sale.

7. Dacă legământul pe care l-a făcut Dumnezeu cu israeliţii pe Sinai este similar cu cel făcut cu Avraam, de ce aseamănă Pavel muntele Sinai cu experienţa negativă a roabei Agar? Exodul 19:7-25; Evrei 8:6,7.

Legământul de la Sinai arăta spre păcătoşenia oamenilor şi spre remediul oferit de harul îmbelşugat al lui Dumnezeu, ilustrat prin serviciile din sanctuar. Deficienţa legământului nu a fost dată de făgăduinţele lui Dumnezeu, ci de făgăduinţele oamenilor (Evrei 8:6). În loc să răspundă la promisiunile Sale cu smerenie şi credinţă, poporul a răspuns cu încredere în sine: „Vom face tot ce a zis Domnul!” (Exodul 19:8). După patru sute de ani de sclavie în Egipt, israeliţii nu aveau o concepţie corectă despre măreţia lui Dumnezeu şi nici despre păcătoşenia lor. Şi, la fel ca Avraam şi Sara, care au încercat să-L ajute pe Dumnezeu să Se ţină de cuvânt, ei au încercat să transforme legământul harului într-un legământ al faptelor. Agar şi Sinaiul reprezintă încercările oamenilor de a se mântui prin fapte.

Pavel nu declară că Legea dată pe Sinai ar fi rea sau că ar fi fost desfiinţată. El este preocupat de modul greşit în care se raportau galatenii la Lege. „În loc să-i convingă că e absolut imposibil să-I fie plăcuţi lui Dumnezeu prin păzirea ei, Legea a trezit în ei hotărârea fermă de a depinde de resursele personale pentru a-I fi plăcuţi. Astfel, ea nu a servit scopurilor harului de a-i conduce pe iudaizanţi la Hristos. Dimpotrivă, i-a izolat de Hristos.” – O. Palmer Robertson, The Christ of the Covenants, p. 181