Florina Sanda & Daniel Sandu; ”6.7 Un gând de încheiere (st6 Duhul Sfânt şi trăirea unei vieţi sfinte)”
Pentru studiu suplimentar: Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, capitolul „Asemenea aluatului”.
Cum putem percepe noi sfinţenia neştirbită a lui Dumnezeu în condiţiile în care suntem căzuţi şi corupţi de păcat? El este complet diferit de lumea noastră caracterizată de păcat şi moarte. Dar iată lucrul cel mai uimitor: El ne oferă şansa de a deveni părtaşi la sfinţenia Sa. În aceasta constă practic legământul pe care L-a făcut cu noi: „Vorbeşte întregii adunări a copiilor lui Israel şi spune-le: «Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt, Eu, Domnul, Dumnezeul vostru»” (Leviticul 19:2). Sau cum se afirmă în cartea Evrei: „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou… Dar iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după acele zile, zice Domnul: Voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu” (Evrei 8:8,10). În textele acestea, se face o asociere între sfinţenie, legământ şi Lege. Nu putem fi sfinţi dacă nu ascultăm de Legea lui Dumnezeu şi putem asculta de Legea Sa numai în măsura în care Duhul Sfânt ne scrie Legea în inimă şi în minte. Ce mare privilegiu ne-a dat Domnul: „să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui” (Evrei 12:10)! Iar dovada că suntem părtaşi sfinţeniei Lui este ascultarea de Legea Sa, ascultare motivată de iubire.
