Florina Sanda & Daniel Sandu; ”6.3 Sfinţenia (st6 Duhul Sfânt şi trăirea unei vieţi sfinte)”
„Cu cât te vei apropia mai mult de Isus, cu atât ţi se va părea că eşti mai păcătos, deoarece vederea ta spirituală va deveni mai clară, iar imperfecţiunile tale vor fi mai evidente într-un contrast distinct şi total cu natura desăvârşită a lui Isus. Aceasta este dovada faptului că amăgirile lui Satana şi-au pierdut puterea şi că influenţa dătătoare de viaţă a Duhului lui Dumnezeu îţi trezeşte conştiinţa.” – Ellen G. White, Calea către Hristos, ed. 2014, p. 80 (64-65)
2. Care este idealul lui Dumnezeu cu privire la caracterul fiecărui membru al bisericii Sale? Efeseni 1:4; 5:25-27; Evrei 12:14.
Sfinţenia este un dar de la Dumnezeu şi este o cerinţă a Sa. De aceea, ar trebui să ne rugăm pentru ea şi să o manifestăm zilnic. Ea este rodul Duhului pe care îl aducem în viaţa noastră pe măsură ce umblăm, prin Duhul Sfânt, împreună cu Hristos în fiecare zi (Galateni 5:16,22,25). Pe scurt, sfinţenia înseamnă asemănare cu Hristos. Înseamnă să-I aparţii lui Isus, să asculţi de El şi să-I fii devotat, să fii tot mai asemenea chipului Său. Sfinţenia, în sensul ei de bază, înseamnă separare, punere deoparte într-un scop special, pentru Dumnezeu. Ea exprimă totodată o calitate moral-spirituală intrinsecă şi anume calitatea de a fi fără prihană şi curat înaintea lui Dumnezeu. Aceste două aspecte trebuie păstrate împreună.
În Noul Testament, credincioşii sunt numiţi sfinţi în virtutea relaţiei lor unice cu Isus, care îi pune deoparte pentru un scop special. Aceasta nu-i face desăvârşiţi din punct de vedere etic, nici fără păcat, dar îi schimbă ca să poată trăi o viaţă curată şi sfântă (în 1 Corinteni 1:2, Pavel îi numeşte sfinţi pe credincioşii din Corint, deşi nu erau fără păcat sau desăvârşiţi). Credincioşii sunt îndemnaţi să urmărească sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul (Evrei 12:14). De la bun început, Dumnezeu îl acceptă total pe cel credincios, însă creşterea lui în sfinţenie se întinde pe toată durata vieţii şi trebuie să aibă loc neîntrerupt pentru a fi transformat după chipul fără pată al Aceluia care ne-a mântuit..
Este vreo diferenţă între a fi sfânt şi a urmări sfinţenia? Care? De ce să mai urmăreşti sfinţenia dacă îi aparţii lui Dumnezeu şi dacă eşti deja acceptat înaintea Sa ca fiind sfânt în virtutea jertfei Domnului Isus pentru tine?
