Gabriel Radu 6.3 Alegerea unei noi direcţii (st6 Găsind odihna în legăturile de familie)
Iosif ia cu el durere, relaţii complicate şi anxietate în timp ce călătoreşte spre Egipt, unde urma să fie vândut ca sclav. Nu a fost deloc o călătorie tihnită, în timp ce îşi înghiţea lacrimile.
„Între timp, Iosif şi cei ce l-au cumpărat se aflau pe drumul spre Egipt. Pe când caravana călătorea spre miazăzi, către hotarele Canaanului, băiatul a putut zări în depărtare colinele printre care se aflau şi corturile tatălui său. El a plâns amar, gândindu-se la tatăl său iubitor, în singurătatea şi durerea lui. Din nou i-a venit în minte scena de la Dotan. l-a văzut pe fraţii săi plini de mânie şi a simţit privirile lor furioase aţintite asupra lui. Cuvintele înţepătoare şi insultătoare, cu care ei au răspuns rugăminţilor lui disperate, răsunau în urechile lui. Cu inima tremurândă, privi înainte, spre viitor. Ce schimbare avusese loc în situaţia lui – de la poziţia sa de fiu preaiubit la aceea de sclav dispreţuit şi neajutorat! Singur şi fără prieteni, care avea să-i fie soarta în ţara străină în care era dus? Pentru un timp, Iosif căzu pradă unei dureri şi unei groaze nestăpânite. […]
În situaţia aceasta, gândul i s-a îndreptat spre Dumnezeul tatălui său. în copilărie, el fusese învăţat să-L iubească şi să se teamă de El. Adesea, în cortul tatălui său, el ascultase istorisirea visului pe care Iacov îl avusese când fugise în exil. […] Toate aceste lecţii preţioase îi veneau acum cu putere în minte. Iosif credea că Dumnezeul părinţilor săi va fi şi Dumnezeul lui. Atunci şi acolo, el s-a consacrat pe deplin lui Dumnezeu şi s-a rugat ca Păzitorul lui Israel să fie cu el în ţara exilului său” – Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, pp. 213-214 (subliniere adăugată)
Unele culturi accentuează rolul pe care îl are comunitatea asupra individului, în timp ce altele sunt înclinate să accentueze rolul individului asupra comunităţii. Deşi în Scriptură găsim un echilibru între cele două, e limpede că există atât o chemare personală, cât şi una colectivă la angajament faţă de Dumnezeu. Iosif începe să găsească linişte în relaţiile sale prin luarea unei hotărâri personale de a-L urma pe Dumnezeu.
3. Ce ne învaţă următoarele versete despre angajamentul nostru personal? Deuteronomul 4:29; Iosua 24:15; 1 Cronici 16:11; Psalmii 14:2; Proverbele 8:10
Ca să găsim odihnă, fiecare dintre noi trebuie să ia o hotărâre personală de a-L urma pe Dumnezeu. Chiar dacă străbunii noştri au fost nişte uriaşi din punct de vedere spiritual, credinţa şi spiritualitatea lor nu se transmit genetic. Relaţia cu Dumnezeu se dezvoltă doar prin experienţă directă, personală, nu printr-una de împrumut.
Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:
www.7adventist.com/studiu/
