Maria Badea & Marius Epure 5.4 Neemia acţionează – st5 Încălcarea spiritului legii
Marţi, 29 octombrie – Neemia acţionează
Se pare că mustrarea făcută nobililor şi dregătorilor – „voi împrumutaţi cu camătă fraţilor voştri” (Neemia 5:7) – nu a adus rezultatele dorite. Dar Neemia nu s-a oprit, ci a continuat să lupte pentru cei asupriţi. El ar fi putut spune că a încercat să îi înveţe pe mai-marii poporului, dar fără succes şi s-a văzut forţat să renunţe la luptă. El trebuia să lupte împotriva celor mai bogaţi şi mai puternici oameni din ţară. Dar nu a fost mulţumit până când nu a fost adoptată o soluţie la problemă, chiar dacă în acest fel şi-a făcut mulţi duşmani.
3. Care au fost argumentele lui Neemia împotriva acelor practici? Cum a încercat să-i convingă pe oameni să îndrepte relele? Neemia 5:7-12
Neemia a convocat o mare adunare – a venit tot poporul pentru a rezolva situaţia. Probabil că el conta pe faptul că, atunci când toţi aveau să fie strânşi laolaltă, conducătorii se vor ruşina şi le va fi teamă să continue cu asuprirea.
Argumentul iniţial al lui Neemia a avut în centru robia. Mulţi dintre iudei, probabil chiar şi el însuşi, cumpăraseră libertatea altor iudei care le fuseseră robi străinilor. Acum, el i-a întrebat pe nobili şi pe conducători dacă li se părea normal să-i cumpere şi să-i vândă pe cei din poporul lor. Ce rost avea ca israeliţii să îi răscumpere pe fraţii lor evrei de la stăpânii dintre neamuri, oferindu-le libertate, ca mai apoi aceştia să ajungă robi ai celor din poporul lor?
Conducătorii nu au dat niciun răspuns, deoarece acest argument era rezonabil, aşa că Neemia a continuat: „N-ar trebui să umblaţi în frica Dumnezeului nostru, ca să nu fiţi de ocara neamurilor vrăjmaşe nouă?” (Neemia 5:9). Apoi, Neemia spune că el însuşi le împrumutase oamenilor argint şi grâu. Spunând „să lăsăm această camătă” (Neemia 5:10, KJV), el repeta că legea interzicea această practică în rândul evreilor şi demonstra că, sub conducerea lui, dorea ca oamenii să fie mai buni unii cu alţii. Surprinzător, răspunsul a fost unanim. Conducătorii au fost de acord să înapoieze totul poporului.
I-ai greşit cuiva? Probabil, majoritatea ar trebui să răspundem „da”. Ce ne împiedică să îndreptăm situaţia chiar acum?
Pentru mai multe materiale ale Şcoalii de Sabat vă invităm să vizitaţi pagina noastră web accesând următorul link:
http://www.7adventist.com/studiu/incalcarea-spiritului-legii/