Daniela Măgureanu & Emanuel Grecu 5.4 Corectează cu dragoste! (st5 Cuvinte înţelepte pentru familii)
Marţi, 30 aprilie – Corectează cu dragoste!
3. Ce ne învaţă cartea Proverbele despre importanţa disciplinării şi corectării copiilor? 10:17; 23:13,14; 29:1; 29:15
Uneori, părinţii îşi pedepsesc copiii pentru neascultare, pentru încălcarea unor norme sociale sau pentru a-şi exprima dezaprobarea când se simt stânjeniţi din cauza lor. Care este intenţia lui Dumnezeu cu privire la aceşti membri mai tineri ai familiei Sale? Proverbele leagă disciplina de speranţa pentru viitor (Proverbele 19:18). Părinţii credincioşi ştiu că, din fire, copiii lor au o natură păcătoasă. În această privinţă îi poate ajuta numai puterea lui Hristos – vezi Ellen G. White, Educaţie, p. 29. Misiunea părintelui creştin, care include disciplina, este să-i conducă pe copiii lui la Dumnezeu.
Prin Hristos, disciplina nu mai este o pedeapsă sau o expresie a autorităţii, ci corectare salvatoare. Planul lui Dumnezeu este ca părinţii iubitori, cunoscând puterea păcatului, să-şi îndrume copiii pe urmele lui Hristos. Părinţii grijulii îşi corectează copilul cu blândeţe, dar şi cu fermitate, înfrânându-l şi îndrumându-l în primii ani de viaţă, aşa cum horticultorul asigură susţinerea unui copăcel nou-plantat, până când apare autocontrolul şi tânărul ajunge să se încreadă în Dumnezeu şi să coopereze cu planul Său pentru mântuire, pentru creştere şi pentru maturizare.
4. Ce mesaj pentru părinţi se găseşte în pasajele următoare? Proverbele 13:24; 23:13,14
Aceste versete vorbesc despre „nuia” (ebr. Shebet) – părinţii trebuie să folosească nuiaua aşa cum o foloseşte Păstorul ceresc (Psalmii 23:4). Scriptura vorbeşte despre învăţătura dată cu răbdare, despre modelarea consecventă, despre o bună comunicare şi o relaţie apropiată ca mijloace de a influenţa schimbarea în copii (Deuteronomul 11:18,19). Copilul trebuie să simtă că este iubit de părinţi dacă vrem ca disciplina să aibă efectul dorit – de a corecta şi de a conduce la mântuire (Proverbele 13:24).
Atunci când disciplina şi-a ratat scopul propus, fiind prea aspră sau greşit înţeleasă, cum pot părinţii să îndrepte lucrurile?
Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatoarele link-uri:
http://www.7adventist.com/studiu/cuvinte-intelepte-pentru-familii/
http://ellenwhiteaudio.org/ro/istoria-mantuirii/