Nina & Raul Niţu „5.1 Introducere în studiul 5 (st5 Experienţa unităţii în biserica primară)”
Textul de memorat: „Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni.” (Faptele apostolilor 2:42)
Unitatea bisericii este rodul experienţei ei spirituale comune în Isus, care este adevărul: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6). Relaţiile dintre membrii cu un parcurs spiritual comun sunt mai solide. Primii adventişti au avut această experienţă în timpul mişcării millerite. Căutarea unei explicaţii pentru dezamăgirea din 1844 i-a unit sufleteşte. Aşa a apărut Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea şi aşa a fost descoperit adevărul despre judecata de cercetare şi despre tot ce presupune ea.
Experienţa pe care au avut-o ucenicii lui Isus după înălţarea Sa la cer este o mărturie despre puterea pe care o au Cuvântul lui Dumnezeu, rugăciunea şi părtăşia de a crea unitate şi armonie între nişte credincioşi atât de diferiţi. Ea este posibilă şi astăzi!
„Subliniez că părtăşia este un element deosebit de important în închinarea colectivă. (…) Nu există niciun substitut pentru relaţia spirituală care îl leagă pe creştin de ceilalţi credincioşi şi de Domnul Isus Hristos. (…) Isus Hristos aduce mai întâi sufletul la El, dar apoi îl pune întotdeauna în relaţie cu ceilalţi credincioşi din trupul Său, biserica.” – Robert G. Rayburn, O Come, Let Us Worship, 1980, p. 91
