Claudia & Mihail Butoiu 4.2 Psalmii: cântece de speranţă pentru cei (st4 Mila şi dreptatea în cărţile Psalmii şi Proverbele)
Dumnezeu îi vede şi îi aude pe cei asupriţi şi în necaz. Adesea, în psalmi auzim strigătele unora care s-au încrezut în Dumnezeu şi nu li se face dreptate. Afirmaţiile despre bunătatea, dreptatea şi puterea lui Dumnezeu pot părea că pălesc în faţa nedreptăţii şi asupririi pe care aceşti oameni le văd sau le simt.
Totuşi psalmii sunt cântecele celor care continuă să cânte. Viaţa lor nu s-a stins şi nici credinţa lor. Încă este speranţă şi ei strigă la Dumnezeu ca El să acţioneze înainte de a fi prea târziu, înainte ca răul să triumfe, înainte ca toţi cei asupriţi să fie distruşi de greutatea răului adus asupra lor. Scriitorii psalmilor încearcă să facă legătura între asigurarea credinţei lor şi încercările şi tragediile vieţii.
1. Citeşte Psalmii 9:7-9,13-20. Îţi poţi imagina situaţia lui David când a scris acest psalm? Dar tensiunea dintre credinţa lui în bunătatea lui Dumnezeu şi experienţa prin care trecea? Te-ai luptat şi tu să-ţi păstrezi credinţa când ai trecut printr-o încercare grea?
7. Ei s-au dus, dar Domnul împărăţeşte în veac şi Şi-a pregătit scaunul de
domnie pentru judecată.
8. El judecă lumea cu dreptate, judecă popoarele cu nepărtinire.
9. Domnul este scăparea celui asuprit, scăpare la vreme de necaz.
13. Ai milă de mine, Doamne! Vezi ticăloşia în care mă aduc vrăjmaşii mei şi ridică-mă din porţile
morţii,
14. ca să vestesc toate laudele Tale în porţile fiicei Sionului şi să mă bucur de mântuirea Ta.
15. Neamurile cad în groapa pe care au făcut-o şi li se prinde piciorul în laţul pe care l-au ascuns.
16. Domnul Se arată, face dreptate şi prinde pe cel rău în lucrul mâinilor lui.
17. Cei răi se întorc la Locuinţa morţilor: toate neamurile care uită pe Dumnezeu.
18. Căci cel nenorocit nu este uitat pe vecie, nădejdea celor sărmani nu piere pe vecie.
19. Scoală-Te, Doamne, ca să nu biruie omul; neamurile să fie judecate înaintea Ta!
20. Aruncă groaza în ei, Doamne, ca să ştie popoarele că nu sunt decât oameni!
În toţi psalmii, răspunsul repetat la această tensiune este speranţa şi făgăduinţa judecăţii bune şi drepte a lui Dumnezeu. Răul şi nedreptatea pot părea să triumfe pentru moment, dar Dumnezeu îi va judeca pe răufăcători şi pe cei nedrepţi. Ei vor fi pedepsiţi, iar celor ce au suferit şi au fost asupriţi li se va face dreptate şi vor fi reînnoiţi.
În cartea Meditaţii la Psalmi, C.S. Lewis descrie uimirea sa iniţială văzând entuziasmul şi dorinţa nespusă după judecata lui Dumnezeu exprimate în mod repetat în Psalmi. Observând că mulţi cititori ai Bibliei de astăzi consideră judecata ca fiind ceva de temut şi, având în minte perspectiva iudaică asupra judecăţii, el scrie următoarele: „Mii de oameni care au fost deposedaţi de averile lor şi care au toată dreptatea de partea lor vor fi, în sfârşit, auziţi. Desigur, lor nu le este teamă de judecată. Ei ştiu că probele lor sunt incontestabile – numai să fie auzite. Vor fi, în sfârşit, când Dumnezeu vine să judece.” – Meditaţii la Psalmi, Ed. Humanitas, 2013, p. 25
În cartea Psalmii vedem speranţă pentru cei asupriţi, chiar şi acum, în suferinţa şi dezamăgirile lor prezente.
Ce motive avem să privim judecata ca pe ceva pozitiv şi nu ceva de care să ne fie frică?
Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:
www.7adventist.com/studiu/
