Gabriel Radu 3.5 Semnul curcubeului (st3 „Pentru toate neamurile de oameni, în veci”)
„Şi Dumnezeu a zis: «Iată semnul legământului pe care-l fac între Mine şi voi şi între toate vieţuitoarele care sunt cu voi, pentru toate neamurile de oameni în veci: curcubeul Meu, pe care l-am aşezat în nor, el va sluji ca semn al legământului dintre Mine şi pământ»„ (Geneza 9:12,13).
Puţine fenomene naturale sunt mai frumoase decât curcubeul. Cine nu îşi aminteşte, de când era copil, de fascinaţia şi de uimirea pe care le-a trăit în faţa acelor dungi de lumină îndoite pe boltă ca un fel de poartă mistică ce te invită spre cer? Chiar şi nouă, adulţilor, priveliştea acelor culori extraordinare reflectate în nori poate să ne taie respiraţia.
În mod evident, acele frumoase benzi de culoare încă ating corzile inimii şi ale minţii noastre. Bineînţeles, aceasta este exact ce a intenţionat Dumnezeu!
5. Ce a spus Domnul că avea să simbolizeze curcubeul? Geneza 9:12-17
Domnul a spus că avea să lase curcubeul ca pe un semn al „legământului Meu” (Geneza 9:15). Ce interesant este faptul că El a folosit cuvântul „legământ” aici, deoarece, în acest caz, legământul diferă de modul în care este folosit în altă parte. Spre deosebire de legământul cu Avraam sau de cel de la Sinai, nu este nicio obligaţie specifică exprimată în dreptul celor care aveau să beneficieze de acest legământ (nici măcar pentru Noe). Cuvintele lui Dumnezeu de aici sunt pentru toate popoarele, pentru „toate vieţuitoarele de orice trup” (Geneza 9:15), „pentru toate neamurile de oameni, în veci” (Geneza 9:12). Cuvintele lui Dumnezeu sunt universale, atotcuprinzătoare, fără să ţină seama dacă oamenii aleg sau nu să asculte de Domnul. În sensul acesta, conceptul de legământ nu este folosit aici aşa cum este folosit în altă parte în Biblie când vine vorba despre relaţia dintre Dumnezeu şi oameni.
6. În ce sens legământul acesta descoperă şi harul lui Dumnezeu? Cine a fost iniţiatorul legământului? Cine este binefăcătorul suprem?
Deşi legământul, aşa cum este exprimat aici, nu aduce obligaţii specifice în ce ne priveşte (bineînţeles, partea lui Dumnezeu este ca niciodată să nu mai distrugă lumea prin potop), cum este posibil ca mesajul pe care îl transmite curcubeul să ne influenţeze să trăim în ascultare de Domnul?
Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:
www.7adventist.com/studiu/