Views


Daniela Măgureanu & Nicu Călin; ”2.6 Originea Evangheliei vestite de Pavel (st2 Autoritatea lui Pavel şi Evanghelia)”

Joi, 6 iulie – Originea Evangheliei vestite de Pavel

7. Instigatorii din Galatia pretindeau că Evanghelia vestită de Pavel avea la bază dorinţa lui de a câştiga aprobarea celorlalţi. Cum ar fi scris Pavel această epistolă, dacă acesta ar fi fost scopul lui? Galateni 1:6-9,11-24

De ce nu le cerea Pavel convertiţilor neevrei să se circumcidă? Fiindcă dorea cu orice preţ să aibă convertiţi, răspundeau oponenţii lui. Pavel nu le impunea această condiţie, fiindcă ştia că cei dintre neamuri aveau rezerve faţă de circumcizie. Dorea deci să le facă pe plac la toţi! Ca răspuns la această acuzaţie, Pavel le îndreaptă atenţia către cuvintele sale categorice în versetele 8 şi 9. Dacă şi-ar fi dorit aprobarea oamenilor, nu ar fi avut o atitudine atât de fermă!

8. De ce spune Pavel că este imposibil să fii urmaşul lui Hristos şi să încerci totodată să le faci pe plac oamenilor? Versetul 10

9. După ce afirmă că a primit Evanghelia şi autoritatea direct de la Dumnezeu (vers. 11,12), ce argumente aduce el în sprijinul acestei afirmaţii? Versetele 13-24

În versetele 13-24, avem o relatare autobiografică a vieţii lui Pavel înainte de convertire (vers. 13,14), a momentului convertirii (vers. 15,16) şi a vieţii sale de după convertire (vers. 16-24). Pavel declară că, date fiind circumstanţele în care s-au petrecut aceste evenimente, interpretarea că Evanghelia lui ar veni de la oameni, şi nu de la Dumnezeu, este exclusă. El nu acceptă să stea cu mâinile încrucişate şi să le permită altora să desconsidere mesajul lui prin discreditarea chemării lui. El ştie ce experienţe a avut, el ştie ce fusese chemat să predice şi este hotărât să facă lucrarea pe care fusese chemat să o facă, oricât l-ar costa.

Cum putem distinge, în prezent, o predicare evanghelică de una populistă?

Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:

www.7adventist.com/studiu/

2.6 Originea Evangheliei vestite de Pavel (st2 Autoritatea lui Pavel şi Evanghelia)

About The Author
-