2.1 Introducere in studiu – st2 Lecţia de istorie a lui Moise

Views


Gabriel Radu 2.1 Introducere in studiu (st2 Lecţia de istorie a lui Moise)

„Iată cuvintele pe care le-a spus Moise întregului Israel” (Deuteronomul 1:1). Aşa începe cartea Deuteronomul. Şi, cu toate că Moise şi prezenţa lui domină cartea, de la aceste cuvinte de deschidere până la moartea lui, în ţara Moabului (Deuteronomul 34:5), Deuteronomul (ca de altfel întreaga Biblie) este, în realitate, despre Domnul Isus. Fiindcă El este Cel care ne-a creat (Geneza 1; 2; Ioan 1:1-3), care ne susţine (Coloseni 1:15-17; Evrei 1:3) şi care ne răscumpără (Isaia 41:14; Tit 2:14). Şi, într-un sens mai larg al acestor cuvinte, Deuteronomul ne descoperă modul în care Domnul continuă să creeze, să susţină şi să-Şi răscumpere poporul, în acest moment crucial din istoria mântuirii.

Practic, când copiii lui Israel sunt, în sfârşit, pe punctul de a intra în Canaan, Moise le predă o lecţie de istorie, o temă care se repetă în toată Biblia: Adu-ţi aminte ce a făcut Domnul pentru tine în trecut.

Acest avertisment ar trebui să însemne ceva pentru noi, care suntem la hotarul unei Ţări Promise mai bune: „Când retrăiesc istoria noastră, parcurgând fiecare pas al progresului până în situaţia de acum […] sunt plină de uimire şi de încredere în conducerea lui Hristos. Nu avem a ne teme de nimic pentru viitor, decât de a uita felul în care ne-a condus Domnul şi lecţiile pe care ni le-a oferit El în istoria noastră.” – Ellen G. White, Schiţe din viaţa mea, p. 196

Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:
www.7adventist.com/studiu/

2.1 Introducere in studiu – st2 Lecţia de istorie a lui Moise

About The Author
-