Gabriel Radu 13.6 „Aşa vor dăinui…” (Isaia 66:22-24) (st13 Renaşterea planetei Pământ)
10. Ce ne spune textul de mai jos? Ce speranţă putem găsi aici? Isaia 66:22
Aceasta este una dintre cele mai minunate făgăduinţe din cartea lui Isaia. În cerurile noi şi pe pământul nou, sămânţa şi numele noastre vor dăinui veşnic. Nimeni nu va mai şters, tăiat, altoit, smuls sau dezrădăcinat. Avem aici făgăduinţa vieţii veşnice într-o lume nouă, o lume fără păcat, fără moarte şi suferinţă, cu ceruri noi şi un pământ nou, care sunt împlinirea finală şi deplină a credinţei noastre, desăvârşirea a ceea ce Isus Hristos a realizat pentru noi la cruce.
11. De ce sunt prezente lunile noi, alături de Sabate, în tabloul despre cerurile noi şi pământul nou, aşa cum sunt descrise în Isaia 66:23?
Deşi există mai multe perspective din care putem privi acest text dificil, o abordare este următoarea: Dumnezeu a creat Sabatul înainte să fi existat sistemul de jertfe (Geneza 2:2,3). Aşadar, cu toate că au fost onorate prin sistemul ritualic, Sabatele nu au depins de el. Ele continuă fără întrerupere de-a lungul perioadei de restaurare şi până pe pământul cel nou. Nu există nicio indicaţie în Biblie că lunile noi au fost zile legitime de închinare pe lângă sistemul de jertfe. Dar probabil că ele vor fi zile de închinare (şi nu neapărat zile de odihnă, ca Sabatele săptămânale) pe Noul Pământ, posibil în legătură cu ciclul lunar al pomului vieţii (Apocalipsa 22:2). Oricare ar fi semnificaţia specifică a pasajului, ideea de bază pare a fi aceea că poporul lui Dumnezeu I se va închina lui Domnului de-a lungul întregii veşnicii.
12. De ce îşi încheie Isaia cartea cu imaginea sumbră a oamenilor mântuiţi care privesc nimicirea răzvrătiţilor? Isaia 66:24
Ca o avertizare sugestivă pentru poporul din zilele lui, Isaia redă succint contrastul dintre supravieţuitorii credincioşi ai distrugerii babiloniene şi cei răzvrătiţi, care vor fi nimiciţi. Nu este un chin veşnic – cei răzvrătiţi sunt morţi, ucişi de „foc”, o nimicire care nu a încetat până când nu a consumat totul, ca să poată începe recrearea Ierusalimului. Avertizarea lui Isaia arată şi spre împlinirea finală profetizată şi în Apocalipsa: nimicirea celor păcătoşi, a lui Satana şi a morţii în iazul de foc (Apocalipsa 20). După aceea vor fi „un cer nou şi un pământ nou”, un „Ierusalim nou” şi sfânt şi nu va mai fi plâns sau durere, „pentru că lucrurile dintâi au trecut” (Apocalipsa 21:1-4; Isaia 65:17-19). Aceasta va însemna viaţa veşnică pentru toţi răscumpăraţi de pe pământ.
Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:
www.7adventist.com/studiu/
