12.6 Să ne bizuim pe făgăduinţe – st12 Credinţa legământului

Views


Gabriel Radu 12.6 Să ne bizuim pe făgăduinţe (st12 Credinţa legământului)

Există o relatare despre faimosul cardinal Bellarmine, marele apologet catolic care toată viaţa lui a combătut ideea îndreptăţirii doar prin neprihănirea atribuită. Pe patul de moarte, i-au fost aduse crucifixele şi meritele sfinţilor ca să-i dea asigurarea înainte de moarte, dar Bellarmine a spus: „Luaţi-le de aici. Cred că este mai sigur să mă încred în meritele lui Hristos!”

Pe măsură ce se apropie de sfârşitul vieţii lor, mulţi oameni se uită în urmă şi văd cât de zadarnice şi de lipsite de valoare au fost faptele şi lucrările lor în încercarea de a-şi câştiga singuri mântuirea de la un Dumnezeu sfânt. Astfel, ei îşi dau seama câtă nevoie au de neprihănirea lui Hristos.

Şi totuşi, vestea bună este că nu trebuie să aşteptăm apropierea morţii ca să avem siguranţă în Domnul acum. Întregul legământ se bazează pe făgăduinţele sigure ale lui Dumnezeu în prezent – făgăduinţe valabile pentru noi acum, care ne pot face viaţa mai bună.

6. Răspunde la următoarele întrebări în contextul dezvoltării, menţinerii şi întăririi relaţiei de legământ cu Dumnezeu:
Psalmii 34:8 – Cum poţi să guşti bunătatea lui Dumnezeu?
Matei 11:30 – Prin ce anume Isus ne-a făcut jugul mai uşor?
Romani 5:1 – Ce legătură există între îndreptăţire şi pace?
Filipeni 2:7,8 – Ce ai învăţat din experienţa lui Hristos?

Analizează-ţi viaţa cu rugăciune şi întreabă-te care sunt lucrurile care îţi întăresc relaţia cu Dumnezeu şi care sunt cele care o slăbesc. Ce schimbări trebuie să faci?

Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:
www.7adventist.com/studiu/

12.6 Să ne bizuim pe făgăduinţe – st12 Credinţa legământului

About The Author
-