Claudia & Mihai Butoiu; ”12.4 Faptele firii pământeşti (st12Umblaţi cârmuiţi de Duhul)”
Marţi, 12 septembrie – Faptele firii pământeşti
Pavel ilustrează opoziţia dintre firea pământească şi Duhul Sfânt prin intermediul unei liste a viciilor şi a virtuţilor. O astfel de listă era un procedeu literar întrebuinţat şi în literatura ebraică, şi în literatura greco-romană.
4. Studiază următoarele texte. Ce asemănări şi ce deosebiri există între Galateni 5:19-24 şi celelalte pasaje? Ieremia 7:9; Osea 4:2; Marcu 7:21,22; 1 Timotei 3:2,3; 1 Petru 4:3; Apocalipsa 21:8.
Deşi Pavel cunoştea foarte bine listele viciilor şi virtuţilor, există deosebiri semnificative în ceea ce priveşte modul în care le prezintă în Galateni. În primul rând, deşi le pune în contrast, nu foloseşte o exprimare similară. El intitulează lista viciilor „faptele firii pământeşti”, iar lista virtuţilor, „roada Duhului”. Distincţia aceasta este importantă. James D. G. Dunn face următorul comentariu: „Firea pământească cere, pe când Duhul aduce rod. Dacă prima listă emană dorinţa de afirmare personală şi de îngăduinţă de sine, cealaltă vorbeşte mai degrabă despre grija pentru alţii, despre seninătate, despre flexibilitate, despre capacitatea de a fi demn de încredere. Una descrie manipularea umană, iar cealaltă, împuternicirea divină sau înzestrarea cu har, subliniind ideea că transformarea interioară constituie sursa unei conduite responsabile.” – The Epistle to the Galatians, p. 308
În al doilea rând, lista viciilor are în denumirea ei un termen la plural: „faptele firii pământeşti”. „Roada Duhului” este la singular. Deosebirea aceasta ne lasă să înţelegem că viaţa dusă după firea pământească promovează dezbinarea, neliniştea, disensiunile şi despărţirea. Dimpotrivă, viaţa condusă de Duhul produce un singur rod al Duhului care se manifestă sub forma a nouă calităţi ce promovează unitatea.
În timp ce unii declară că nu contează ce convingeri avem despre Dumnezeu atâta timp cât suntem sinceri, lista viciilor alcătuită de Pavel ne demonstrează contrariul: concepţiile pervertite despre Dumnezeu duc la idei distorsionate despre comportamentul sexual, religie şi etică, iar consecinţa este ruperea relaţiilor dintre oameni. Mai mult decât atât, ele pot duce la pierderea vieţii veşnice (Galateni 5:21).
Revezi lista „faptelor firii pământeşti.” Care dintre acestea încă se manifestă în viaţa ta şi cum poţi să le biruieşti?
Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link: