Daniela Petre & Emanuel Grecu 12.2 Babilonul spiritual (st12 Judecarea Babilonului)
Duminică, 17 martie – Babilonul spiritual
1. Ce simbolizează apele mari? Apocalipsa 17:1,15; Ieremia 51:13
În Biblie, femeia este un simbol pentru poporul lui Dumnezeu. Biserica adevărată a lui Dumnezeu este înfăţişată printr-o femeie castă (Apocalipsa 12:1; 22:17), iar femeia adulteră îi reprezintă pe oamenii apostaţi şi necredincioşi – Babilonul cel mare. Babilonul antic depindea de Eufrat pentru existenţă, iar Babilonul din timpul sfârşitului se bazează pe suportul maselor (simbolizate prin ape).
2. Care două categorii de oameni au o relaţie adulteră cu Babilonul din timpul sfârşitului şi se lasă amăgiţi de el? Apocalipsa 17:2; Apocalipsa 14:8; Apocalipsa 18:2,3
În prima categorie sunt împăraţii pământului, puterile politice conducătoare. În Vechiul Testament, termenul „curvie” este utilizat frecvent pentru a descrie îndepărtarea Israelului apostat de Dumnezeu şi căderea lui în idolatrie (Isaia 1:21; Ieremia 3:1-10). Relaţia dintre împăraţii pământului şi această „curvă” simbolizează unirea puterilor politice conducătoare cu Babilonul din timpul sfârşitului.
În a doua categorie sunt locuitorii pământului, masele conduse. Ei se îmbată cu „vinul Babilonului”. Spre deosebire de conducători, ei sunt ameţiţi de învăţăturile şi de practicile Babilonului, gândind că el îi poate proteja. Dacă beau, oamenii nu mai gândesc logic şi sunt uşor de manipulat (Isaia 28:7). Lumea întreagă, cu excepţia rămăşiţei credincioase, va fi dusă în eroare.
La sfârşit, masele vor fi duse în eroare. Ce ne spune aceasta despre pericolele opiniei populare?
Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatoarele link-uri:
http://www.7adventist.com/studiu/judecarea-babilonului/
http://ellenwhiteaudio.org/ro/istoria-mantuirii/