Otilia Haret & Lucian Chiță ”10.7 Un gând de încheiere (st10 Fiii făgăduinţei)”
Vineri, 8 decembrie – Un gând de încheiere
Studiu suplimentar: Ellen G. White, Tragedia veacurilor, din cap. „Reformatorii englezi de mai târziu”, ed. 2013, pp. 214-215.
„Există o alegere a lui Dumnezeu atât cu referire la persoane, în mod individual, cât şi cu referire la poporul Său, iar aceasta se găseşte în Cuvântul lui Dumnezeu, unde omul este ales pentru a fi mântuit. Mulţi au aşteptat sfârşitul, gândind că ei sunt aleşi în mod sigur pentru binecuvântarea cerească, dar nu aceasta este alegerea pe care o descoperă Biblia. Omul este ales să lucreze cu temere şi cutremur pentru propria mântuire. El este ales să îmbrace armura şi să ducă lupta cea bună a credinţei. El este ales să folosească mijloacele pe care Dumnezeu le-a pus la îndemâna lui pentru a lupta cu toate poftele nesfinte, în timp ce Satana face tot ce îi stă în putinţă pentru a lua în stăpânire sufletul lui. Omul este ales să vegheze în rugăciune, să cerceteze Scripturile şi să evite ispita. El este ales să cultive o credinţă neîncetată. El este ales să respecte orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu, ca să poată fi nu doar un ascultător, ci şi un împlinitor al Cuvântului. Acesta este felul de alegere despre care vorbeşte Biblia.” – Ellen G. White, Mărturii pentru pastori şi lucrătorii Evangheliei, ed. 2007, pp. 401-402
„Nicio minte finită nu poate înţelege pe deplin caracterul sau faptele Celui Infinit. Nu-L putem descoperi pe Dumnezeu căutându-L. Atât pentru cele mai puternice şi mai educate minţi, cât şi pentru cele mai slabe şi mai ignorante, această Fiinţă sfântă trebuie să rămână învăluită în mister.” – Ellen G. White, Educaţie, ed. 2012, p. 143
Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:
http://www.7adventist.com/studiu/fiii-fagaduintei/