202
Views

Claudia Mihăilă & Tibi Merticariu 10.5 Solia îngerului al doilea(st10 Evanghelia veşnică)”

Miercuri, 6 martie – Solia îngerului al doilea

Solia celui de-al doilea înger doilea anunţă căderea Babilonului, ca sistem al religiei false.

4. În solia îngerului al doilea, repetarea cuvântului „a căzut” arată că sfârşitul Babilonului este cert. Cum „a căzut” Babilonul dacă el va cădea în viitor? Apocalipsa 14:8; Apocalipsa 18:2; Isaia 21:9

Babilonul este numit aici „cetatea cea mare”, simbol care îşi are rădăcina în Babilonul istoric, puterea care l s-a opus lui Dumnezeu şi care i-a asuprit pe credincioşi. În profeţia din Isaia 14:12-15 Babilonul îl simbolizează pe Satana şi încercările lui de a se face egal cu Dumnezeu. În Apocalipsa, Babilonul din timpul sfârşitului este numele triadei satanice unite cu alte religii false (Apocalipsa 17:5), care vor intra în slujba lui Satana şi în opoziţie cu poporul lui Dumnezeu (Apocalipsa 13:11-18). Având aroganţa Babilonului antic, se va înălţa mai presus de Dumnezeu şi va căuta să ocupe locul Său. Solia îngerului al doilea îi asigură pe credincioşi că sistemul acesta nelegiuit se va sfârşi la fel ca Babilonul din vechime.

5. Cum îi determină Babilonul pe locuitorii pământului „să bea” din vinul desfrânării lui? Ce reprezintă acest vin? Apocalipsa 14:8; 17:2; 18:3

Babilonul este acuzat că adapă toate neamurile din „vinul mâniei” (Ieremia 51:7). Apocalipsa 17 înfăţişează Babilonul din timpul sfârşitului ca pe o femeie desfrânată care îi îmbată pe pământeni cu „vinul imoralităţii” ei (vers. 2). Aceasta ne trimite cu gândul la cele trei duhuri necurate care îi amăgesc pe locuitorii pământului să se închine fiarei şi icoanei ei (Apocalipsa 13:11-18). „Vinul Babilonului” reprezintă învăţăturile mincinoase şi Evanghelia falsă a acestui sistem al religiei apostate.

Numai cei care se găsesc efectiv în Babilon pot „bea din vinul lui”? Ce înseamnă mai exact „a bea din vinul Babilonului”?

Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatoarele link-uri:

http://www.7adventist.com/studiu/evanghelia-vesnica-2/

http://ellenwhiteaudio.org/ro/istoria-mantuirii/

10.5 Solia îngerului al doilea (st10 Evanghelia veşnică)

About The Author
-