10.4 Două coruri mari – st10 Închinarea la Dumnezeu atunci şi astăzi

Views


Adelina Mihaila si Ionut Sanda 10.4 Două coruri mari (st10 Închinarea la Dumnezeu atunci şi astăzi)

Marţi, 3 decembrie – Două coruri mari

4. De ce era muzica o parte atât de importantă în această sărbătoare? Neemia 12:31-42

Parte a serviciului de închinare de pe vremea lui Neemia a fost formarea a două coruri care au străbătut Ierusalimul cântând, cu acompaniament de instrumente, imnuri de mulţumire. Corurile au pornit din acelaşi loc apoi s-au despărţit, mergând în direcţii opuse pe zidul cetăţii. Un grup era condus de Ezra şi celălalt, de Neemia. Cele două coruri s-au întâlnit din nou la Poarta Văii şi s-au oprit la templu. Preoţii care sunau din trâmbiţă au însoţit fiecare procesiune. După ce au ajuns la templu, corurile au stat faţă în faţă. Procesiunea şi serviciul de închinare au fost organizate impecabil.

Pentru a înţelege de ce muzica era o parte atât de importantă în sărbătoare şi în serviciile de închinare, trebuie să vedem semnificaţia ei în legătură cu templul. Muzica de la templu nu era un concert de care oamenii se puteau bucura, cum am merge noi să ascultăm Simfonia a IV-a de Beethoven la o sală de concerte. Ci, atunci când muzicienii cântau cu vocea şi cu instrumentele, poporul se pleca în rugăciune. Muzica era parte a închinării.

Actul central al serviciilor de la templu şi al închinării erau jertfele, o acţiune neplăcută în ea însăşi – mureau animale nevinovate. Muzica frumos interpretată, pe lângă faptul că înălţa mintea oamenilor spre lucrurile cereşti, făcea ca întreaga experienţă de închinare să fie mult mai plăcută.

5. Iată şi alte situaţii în Biblie în care muzica a fost un aspect important al închinării. Exodul 15:1; 2 Cronici 20:21,22; Apocalipsa 15:2-4

Atât pe pământ, cât şi în cer, muzica este parte a închinării. În versetele de mai sus, cântarea se concentrează pe ceea ce a făcut Dumnezeu pentru poporul Său, inclusiv pe biruinţa „asupra fiarei”. Muzica este laudă adusă lui Dumnezeu pentru mântuirea oferită de El.

Menţionează câteva lucruri pe care Dumnezeu le-a făcut pentru tine şi care ar putea fi motive să Îi cânţi laudă.

Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:
http://www.7adventist.com/studiu/inchinarea-la-dumnezeu-atunci-si-astazi/

10.4 Două coruri mari – st10 Închinarea la Dumnezeu atunci şi astăzi

About The Author
-