Gabriel & Gertrud Radu; ”1.7 Un gând de încheiere (st1 Omul Petru)”
Vineri, 31 martie – Un gând de încheiere
Din momentul în care a admis că era un om păcătos şi a mărturisit că Isus era „Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu” (Matei 16:16) şi până când L-a tăgăduit pe Domnul său şi, mai departe, până la biruinţele şi greşelile lui în calitate de conducător al bisericii, Petru a avut în mod clar un rol-cheie. El şi-a scris epistolele sub inspiraţia Duhului Sfânt, pornind atât de la cunoştinţele sale teoretice, cât şi de la experienţa personală. El a cunoscut la prima mână harul mântuitor al lui Hristos, dar şi harul Său transformator. „Înainte de marea lui cădere, era întotdeauna năvalnic şi autoritar, vorbind pripit, sub impulsul de moment. Era întotdeauna gata să-i corecteze pe alţii şi să-şi exprime părerea înainte de a se fi înţeles bine pe el însuşi sau ce avea de spus. Dar Petru a fost convertit, iar Petru cel convertit a fost foarte diferit de Petru cel impulsiv şi pripit. Deşi şi-a păstrat zelul de mai înainte, harul lui Hristos i l-a temperat. În loc să fie impulsiv, încrezător în sine şi mândru, a devenit calm, stăpân pe sine şi dispus să se lase învăţat. Atunci era pregătit să pască atât oile, cât şi mieluşeii turmei lui Hristos” – Ellen G. White, Mărturii, vol. 5, ed. 2016, p. 283 (334-335)
Este cineva printre noi care nu se regăseşte în această descriere a lui Petru? Cine dintre noi nu s-a ridicat cu curaj în apărarea credinţei lui? Şi cine dintre noi nu a eşuat lamentabil?
Pentru studiu suplimentar: Ellen G. White, Viaţa lui Iisus, capitolele 25, „Chemarea ucenicilor” şi 40, „O noapte pe lac”.
Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:
Scoala de sabat
