Gabriel & Gertrud Radu; ”1.5 „Nu-L cunosc!” (st1 Omul Petru)”
Miercuri, 29 martie – „Nu-L cunosc!”
4. Citeşte Luca 22:31-34, 54-62. Ce putem învăţa din greşelile lui Petru?
Petru a avut intenţii bune, chiar s-a dovedit mai curajos decât ceilalţi ucenici, urmându-L pe Isus ca să vadă ce se întâmpla cu El. Doar că a decis să-şi ascundă identitatea. În urma acestei abateri de la drumul bun şi drept, a ajuns să se dezică de Domnul său de trei ori, exact cum îl avertizase Isus.
Din experienţa lui tristă, avem multe lucruri de învăţat despre urmările dezastruoase ale neglijenţei, fricii, laşităţii.
După cum ştim, istoria creştină ne-a arătat de nenumărate ori ce consecinţe teribile are faptul că nu avem curajul să ne susţinem identitatea, credinţa, convingerile. Viaţa ne obligă deseori să recurgem la o soluţie de compromis şi ne arată că trebuie să fim dispuşi uneori să cedăm, însă, când este vorba de adevăr trebuie să rămânem fermi. Trebuie să ştim, ca popor, ce aspecte nu trebuie negociate în nicio împrejurare (vezi Apocalipsa 14:12).
Potrivit lui Ellen G. White, marele păcat al lui Petru a început în Ghetsimani când, în loc să se roage, a dormit şi a rămas astfel nepregătit sufleteşte pentru ce îl aştepta. Dacă ar fi fost credincios în rugăciune, scrie ea, „el nu L-ar fi tăgăduit pe Domnul său”. – Viaţa lui Iisus, ed. 2015, p. 614 (713)
Da, Petru a eşuat lamentabil. Dar, deşi eşecul său a fost mare, harul lui Dumnezeu este şi mai mare: „Unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult” (Romani 5:20). Graţie iertării lui Isus, el a devenit unul dintre conducătorii de seamă ai bisericii creştine primare. Ce lecţie puternică pentru noi toţi despre realitatea harului divin! Să învăţăm să lăsăm în urmă greşelile şi să mergem înainte cu credinţă!
Da, Petru ştia ce înseamnă să fii iertat. Ştia din proprie experienţă ce înseamnă Evanghelia, fiindcă a devenit conştient de păcătoşenia lui, dar şi de dragostea adâncă şi de harul nemărginit al lui Dumnezeu pentru păcătoşi.
De ce trebuie să-i iertăm pe cei care ne-au decepţionat?
Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:
Scoala de sabat