Gabriel Radu 1.1 Introducere in studiu (st1 Introducere la cartea Deuteronomul)
Desigur, cartea Deuteronomul nu a apărut într-un vid. Ca orice lucru în viaţă, Deuteronomul există într-un context; şi, tot ca orice lucru în viaţă, acel context joacă un rol important în înţelegerea ei şi a scopului pe care îl are.
S-a scurs multă istorie înaintea ei – o istorie care a explicat nu doar circumstanţele cărţii în sine, ci şi pe acelea ale lumii şi ale mediului care i-au generat contextul. După cum ar fi greu să înţelegem scopul şi funcţia unui ştergător de parbriz în afara contextului unei maşini, tot astfel ar fi greu să înţelegem cartea Deuteronomul, mai ales în lumina subiectului nostru (Deuteronomul şi adevărul prezent), în afara contextului în care a luat naştere.
Cineva a citit cartea Război şi pace, a autorului rus Lev Tolstoi, în doar trei zile – o carte care are aproape o mie cinci sute de pagini. Când a fost întrebat despre ce era cartea, cititorul a răspuns: „Despre Rusia.”
Ca să acoperim în studiul unei săptămâni miile de ani de istorie înainte să ajungem la Deuteronomul ar însemna să facem cam acelaşi lucru. Dar, dacă ne concentrăm asupra elementelor de bază, putem vedea contextul de care avem nevoie pentru a înţelege cel mai bine această carte, atât de bogată în „adevărul prezent”.
Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:
www.7adventist.com/studiu/