Views

Școala Postliceală Sanitară “Dr. Luca” din Cernica organizează sesiunea de admitere în perioadele 09 – 16 iulie,  respectiv 25 august – 07 septembrie 2018. Absolvenții acestei școli vor obține o diplomă de asistenți medicali generaliști. Calitatea procesului de învăţământ va fi asigurată de un grup profesoral de excepţie, format din medici primari, specialişti, farmacişti, profesori de specialitate, instructori de nursing.

Curriculumul pe care îl folosim este elaborat de Ministerul Educație și aprobat prin ordin al Ministrului Educației. Diplomele care vor fi eliberate la absolvire sunt recunoscute pe plan național şi internațional. Durata studiilor pentru calificarea asistent medical generalist este de trei ani. În plus, tinerii care aleg să studieze aici vor fi implicați în activități misionare desfășurate în țară și peste hotare.

Înscrierea la Școala Postliceală Sanitară “Dr. Luca” din Cernica pentru specializarea de asistent medical generalist – se face pe bază de dosar și interviul programat pe 17 iulie– sesiunea de vara, respectiv 06 Septembrie2018 – sesiunea din toamna.

Înscrierea la Școala Postliceală Sanitară “Dr. Luca” din Cernica – calificarea asistent medical generalist – se face pe bază de dosar și interviu. Dosarul plic trebuie să conțină următoarele documente:

  1. Cerere de înscriere – se completează la depunerea dosarului;
  2. Certificat de absolvire a liceului (copie) / Diploma de Bacalaureat (copie) sau adeverința de absolvire a liceului pentru absolvenții promoției 2018 (12 clase sau 13 clase);
  3. Foaia matricolă clasele IX – XII / XIII (copie legalizată);
  4. Document de identitate (copie);
  5. Certificat de naștere (copie);
  6. Certificat de căsătorie (copie) – dacă este cazul;
  7. Adeverință medicală (eliberată de medicul de familie) din care să reiasă că este sănătos clinic și apt pentru calificarea profesională la care solicită înscrierea;
  8. 2 fotografii color, 3/4 cm, realizate recent;
  9. Dovada achitării taxei de înscriere de 50 lei;
  10. Dosar carton tip plic;

Depunerea dosarelor are loc în perioadele 9 – 16 iulie,  respectiv 25 august – 07 septembrie 2018.Admiterea constă înprezentarea dosarului cu documentele solicitate pentru înscriere și susținerea unui interviu vocațional. Timpul alocat interviului pentru fiecare candidat va dura între 10 – 15 min. Interviul va avea ca rezultat calificativul ”admis” sau ”respins”. Comisia de admitere va evalua candidații în cadrul interviului vocațional utilizând următoarele criterii:

  1. Motivația de a urma profesia de asistent medical:

– Disponibilitatea de a studia și de a se implica în activitățile propuse de către Școala Postliceală Sanitară din Cernica;

– Interesul pentru domeniul sănătății și abilitățile de comunicare, de relaționare cu persoana aflată în suferință;

  1. Motivația de a alege Școala Postliceală Sanitară din Cernica:

– Comunicarea verbală și nonverbală, adecvată situației de interviu.

David Livingstone a spus: „Dumnezeu a avut un singur Fiu şi pe acela la făcut misionar-medical”. Din punct de vedere al misiunii, Școala Postliceală Sanitară “Dr. Luca”din Cernica va îmbina cele trei activități reflectate în lucrarea publică a Mântuitorului Isus Hristos: vindecare, învățare și predicare.

Pentru tinerii care citesc aceste rânduri avem un mesaj: ”dacă iubești oamenii şi dorești să le vii în ajutor, dacă vrei să te bucuri de avantajele unei atmosfere dominată de valori autentice, dacă doreşti să fii implicat într-o comunitate plină de entuziasm tineresc, dacă vrei să ţi se deschidă noi perspective privind lucrarea misionar – medicală, atunci vino la Şcoala Postliceală Sanitară din Cernica! Aici timpul va trece în favoarea ta!”

Informații suplimentare privind condițiile de înscriere, taxa de studii, cazarea elevilor și susținerea interviului pot fi obținute la numerele de telefon 021 369 53 50 sau 0744 68 51 23.

 

Admitere la Școala postliceală sanitară “Dr. Luca” din Cernica sesiunile de vară și toamnă 2018

About The Author
-