Lansarea volumului „Agatat intre stele” de Daniel Ionita, Nov. 19 – 22, 2013 Bucuresti si Cluj

Agatat intre stele, de Daniel Ionita

„Dupa publicarea Testament – Antologie de Poezie Romana Editie Bilingva (Romana/Engleza) in 2012, Daniel Ionita (continuând colaborarea cu Editura Minerva) lanseaza acum volumul propriu de poezie, AGAȚAT ÎNTRE STELE – HANGING BETWEEN THE STARS.

Volumul publicat de catre Editura Minerva, este prezentat tot in editie bilinva româna și engleza, in traducerea autorului – prefațat de scriitorul și jurnalistul Lucian Vasilescu, postfața fiind semnanta de criticul literar Alex Ștefanescu.

La cele trei lansari organizate in perioada 19-22 Noiembrie in Bucuresti si Cluj, vor participa, pe lânga Lucian Vasilescu și Alex Stefanescu, actrițele Ada Condeescu și Manuela Harabor, care vor recita din volum, precum și muzicienii Adrian Ivanitchi, Catalin Condurache și Sandy Deac – care vor interpreta melodii pe versurile volumului. Lansarile sunt organizate și prezentate de Ana Munteanu, redactor șef al Editurii Minerva.

Marți 19 Noiembrie, orele 16 – Librăria Mihail Sadoveanu, Bd.Magheru 6-8, BUCUREȘTI

Miercuri 20 Noiembrie, orele 18 – Librăria Bookstory, Str. Eroilor Nr.6, CLUJ

Vineri 22 Noiembrie, orele 17 – Târgul de Carte Gaudeamus (Pavilionul de Expoziții) Standul Editurii Minerva, BUCUREȘTI”

Postfata de Alex. Stefanescu

„Despre Daniel Ioniță mi-a vorbit prima dată eminenta editoare Ana Munteanu, propunându-mi să scriu o prefață la o antologie de poezie românească, Testament, concepută ca o ediție bilingvă, româno-engleză. Autorul – mi s-a explicat – este un român stabilit în Australia, care a selectat și a și tradus poeziile în engleză numai din plăcere. Entuziasmul său s-a transmis cititorilor de poezie din Australia, dintre care unii au făcut un adevărat coup de foudre pentru Eminescu și ceilalți poeți din antologie.

Iată că acum Daniel Ioniță publică un volum de versuri proprii, care se remarcă prin aceeași bucurie de a scrie, rar întâlnită la blazații autori de azi. De fapt, românul din Australia redescoperă poezia, folosind cu încântare cuvinte pitorești, ca Nichita Stănescu în Argotice, rostindu-și discursul într-un ritm solemn, asemenea lui Eminescu, făcând din metafore mijloace de cunoaștere a lumii, în genul lui Blaga. Și toate acestea fără să imite pe nimeni, ci reinventând, exuberant, cu prospețime spectacolul liric.

Bine ați venit, domnule Daniel Ioniță, în spațiul poeziei românești, vă așteptam demult!”

Alex. Ștefănescu

INsulA cuvintelorde-AcAsă – Lucian Vasilescu

La data la care scriu aceste rânduri a trecut aproape un an de când l-am cunoscut pe Daniel Ioniţă. Întâlnirea s-a petrecut la Librăria Bastilia, din Bucureşti, cu prilejul lansării volumului bilingv (română/ engleză) Testament – o antologie de poezie română modernă, apărut la Editura Minerva. Cel care şi-a asumat selecţia textelor şi a semnat traducerea lor în engleză (alături de Eva Foster şi Daniel Reynaud) este Daniel Ioniţă.

Plecat de mai bine de 30 de ani din România, omul acesta locuieşte în Australia şi lucrează la Universitatea Tehnologică din Sidney (unde nu predă literatura, ci o cu totul altă disciplină). În Testament sunt prezenţi (cu unul sau mai multe texte) 56 de poeţi români născuţi în intervalul 1821 (Vasile Alecsandri) – 1960 (Daniel Bănulescu). Ştiam de existenţa acestui proiect de la doamna Ana Munteanu, redactorul-șef al Editurii Minerva, dar abia când am deschis cartea (are 250 de pagini) mi-am dat seama că mă găsesc în preajma unui volum-eveniment. Nu ştiu să fie o altă antologie bilingvă de poezie română care să acopere (incomplet, fatalmente, dar şi din fericire) o perioadă atât de lungă de timp. Lucrarea lui Daniel Ioniţă ar fi trebuit să fie, mai degrabă, opera unei instituţii culturale. Instituţie care fie că nu există încă, fie că există, dar nu se deranjează să se înhame la un astfel de proiect.

Fatalmente, am spus, lucrarea este incompletă – o mărturiseşte chiar autorul –, iar motivul (întemeiat) sunt determinările obiective (de timp şi editoriale). Este incompletă şi „din fericire” pentru că poezia română care s-a scris între 1821-1960 (dar şi de-a stânga şi de-a dreapta acestor ani) îndreptăţeşte „dilatarea” semnificativă a Testamentului la ediţiile sale ulterioare. Astfel privind lucrurile, Testament este o lucrare deschisă pe care sper ca autorul şi editura să aibă puterea de a o duce mai departe. Dacă între timp şi-ar face simţită prezenţa şi instituţia culturală evocată anterior, cu atât mai bine…

S-a mai scris despre această antologie, iar criticul literar Alex. Ştefănescu a semnat o splendidă prefaţă („Poezia dată în dar”). Am să mă opresc puţin la un „aspect” al antologiei, care n-a fost comentat până acum, şi anume la dedicaţie. Iar dedicaţia sună aşa: „Copiilor mei, Părinţilor mei”. Se explică Daniel Ioniţă, în „Nota traducătorului”: „intenţionam să traduc câteva poeme pentru copiii mei, nepoţii şi nepoatele mele […] Numitorul comun al acestora era faptul că, deşi stăpâneau limba română la nivelul de conversaţie, nu erau capabili să guste poezia românească. Nu erau capabili, cred eu, să pătrundă minunata ei adâncime – un pastel unic […] o voce deosebită printre marile valori poetice ale lumii. […] am simţit întotdeauna regretul de a nu putea împărtăşi copiilor mei acest bogat suflet artistic al ţării în care s-au născut şi au crescut părinţii lor.”

Testament este, se vede limpede din dedicaţie şi din precuvân -tarea autorului, o „carte de identitate”, iar Daniel Ioniţă mulţumeşte părinţilor săi „pentru materialul genetic transmis”, determinare pe care se simte dator să o „dea mai departe” copiilor şi nepoţilor săi. Deşi aceştia nu vor mai trăi niciodată în România. Sau poate tocmai de aceea.

Întreprinderea autorului antologiei Testament este una rară (de nu cumva unică!), emoţionantă şi demnă de plecăciune. Puţini sunt cei care înţeleg să-şi afirme, confirme, să păstreze şi să le transmită urmaşilor identitatea prin poezia limbii în care s-au născut. Puţini sunt cei care înţeleg faptul că poezia este (astăzi mai mult decât oricând) generatoare şi păstrătoare de identitate. În Australia, vorba ceea, „la naiba-n praznic”, Daniel Ioniţă s-ar putea recomanda cu succesul profesional dobândit pe continentul insular. Sau cu cardul de credit. Sau cu statutul social. Sau cu succesul copiilor săi. Sau cu toate astea laolaltă. Dar nu – prin Testament autorul se recomandă, halucinant: Daniel Ioniţă al poeziei române. Iar antologia pe care a alcătuit-o (şi a tradus-o) este adevăratul său document de identitate, este fondul său genetic pentru care mulţumeşte părinţilor şi pe care visează să-l poată transmite copiilor şi nepoţilor săi.

Am zăbovit puţin mai mult asupra antologiei lansate la sfârşitul anului trecut deoarece găsesc că volumul de faţă (pe care l-am citit cu bucurie, dar al cărui titlu nu-l ştiu la data când scriu aceste rânduri) vine în completarea demersului „testamentar”. Fără emfază, fără „gesturi” ample, Daniel Ioniţă „comite” acum poezie în nume propriu (tradusă de el însuşi). Nu este aici niciun semn de orgoliu – este doar o confirmare a identităţii sale şi a faptului că autorul poate face o mulţime de lucruri (de succes) în limba engleză, dar că de visat încă visează în limba română… Sau, aşa cum singur mărturiseşte: „Scrisesem larg, cu litere de sânge/ Numele tău ce-n noapte îl strigam,/ C-o pantomimă oarbă şi mizeră;// Şi nu râdeam, şi nu-mi venea a plânge,/ Parcă murisem, parcă mă năşteam,/ Când te priveam eternă, efemeră.” (Sonet – Sub nori înstrăinaţi)

Continuând, în acelaşi spirit: „Uşor ne trezim printre-n lumină/ Cu jarul pe buze, aducere-aminte/ Gustând dimineaţa și tihna deplină,/ Prea plini de simţiri, prea goliţi de cuvinte.” (Goliţi de cuvinte)

Ceea ce este fascinant la poezia lui Daniel Ioniţă este că aceasta nu este una a plecării de acasă (cu orice preţ) către paranghelii poetice „globale”, ci este una pe contrasens, una a întoarcerii acasă. De fapt, una a rămânerii acasă, căci, se vede treaba, deşi autorul a plecat la zeci de mii de kilometri distanţă de geografia fizică a României, n-a contenit nicio clipă să locuiască în limba română.

„Te privesc, te privesc printre lacrimi/ Nu eşti tu… nu eşti tu, dar mi-e dor/ Să văd prin tristeţi/ De-aburii dimineţi/ Să te ating… să te ating şi să mor.” (Ploaia îmi udă lacrimile)

Nu ştiu dacă Daniel Ioniţă mai are drept de vot la alegerile şi referendumurile organizate în România. Mi-e limpede însă că autorul acestei cărţi are drepturi depline ca cetăţean al limbii române. Limbă în care, iată, încă se scrie şi încă se visează. Iar acesta este, cred, singurul lucru bun care încă ni se întâmplă.

— LUCIAN VASILESCU, 15 octombrie 2013