O nouă filă luminoasă este scrisă cu drag pentru eternitate în jurnalul misionar al comunității noastre, trezindu-ne în inimi curajul și dorința de a organiza astfel de proiecte și de a lucra cu toată inima pentru Dumnezeul nostru! Ne dorim să arătăm lumii cât de minunat este să lucrezi liber, fără să fi supus vreunei temeri sau îngrijorări, cum este să lucrezi „ca pentru Domnul”!
De câțiva ani, Biserica Adventistă ajută Spitalul din Roșiori de Vede cu renovarea treptată a secțiilor despre care au nevoie să fie reînnoite. Duminică, pe data de 30 aprilie 2023, Bisericile Adventiste din Peretu s-a unit cu Bisericile Adventiste din Necșești, Vârtoape, Plosca, Alexandria, Roșiori și Brânceni, pentru a renova împreună secția de Ginecologie a Spitalului Caritas din Roșiori de Vede. Atât cei implicați activ la muncă, cât și beneficiarii au manifestat sentimentul de mulțumire! Cei care au lucrat au fost bucuroși pentru faptul că au dedicat timp de calitate pentru Dumnezeu și au avut părtășie unii cu alții. Cadrele medicale au fost recunoscătoare că într-un timp scurt au putut vedea o parte din secții renovate și curate pentru primirea pacienților.
Înnoirea secției de Ginecologie, a durat 3 zile și a presupus dezlipirea gresiei de pe pereții întregii secții, dat cu glet, finisat și apoi vopsit cu lavabilă. În prima zi, au fost prezente 35 de persoane de la Bisericile menționate mai sus, în a doua zi au fost prezente 15, iar în a treia zi 20 de persoane. Pentru că lucrările să poată fi terminate în cea mai bună formă, s-a ales un interval de 3 zile pentru proiect. Atmosfera de pe secție poate fi descrisă prin cuvintele: dedicare și bucurie.
Pe parcursul acțiunii, au fost prezenți împreună cu noi și oameni dragi: un consilier parlamentar și un comisar șef, Sorin Ghimfus.
Personalul Spitalului ne-a recompensat cu prăjituri „de casă”, pe lângă promisiunea ajutorului în viitoarele probleme de sănătate. Cuvintele dumnealor pot exprima cel mai bine impresia pe care a lăsat-o acțiunea Bisericii Adventiste:
Dr. Voicu: „Nu îmi vine să cred. Nu am întâlnit așa oameni, până acum”.
Dr. Milea: „Sunteți deosebiți! Fără voi, nu am fi reușit!”
Dr. Chițu: „Ne dați speranța că se poate când ne unim!”
O d-nă asistentă: „Mă uit și nu pot înțelege: unii fac trei luni ce ați reușit voi să faceți într-o singură zi!”
D-na Director Medical: „Vă mulțumim pentru că sunteți alături de noi și Dumnezeu este Cel ce v-a pus acest gând în inimă, să ne ajutați!”
D-l consilier parlamentar: „Am auzit până acum faptul că persoanele de la oraș ajută persoane de la sate, dar nu am auzit până acum, până când am aflat de voi, să se unească persoane de la sat și să renoveze spitale din orașe prin voluntariat! Felicitări și binecuvântări!”
D-l comisar șef, Sorin Ghimfus: „Am un sentiment de împlinire, după ce m-am implicat cu voi în această acțiune”.
Am apreciat gestul pastorilor noștri care ne-au fost alături la lucru în proiectul Spitalului! Ne-au reprezentat înaintea cadrelor medicale pastorii Daniel Nicolae,Cornel Popescu, Cosmin Serban, dr. Carmen Chitu și Viorel Mincinoiu care au dat dovadă de o prestanță deosebită și noblețe în modul cum au comunicat. În acest fel, ne-am afirmat înaintea oamenilor ca o Biserică gata să ajute!
Dumnezeu să binecuvânteze Spitalul din Roșiori și Biserica Adventistă!
Cu stima.. Mirel Tabacitu
Tel 0767105570
Tel 0767105570