CLUJ Lansare de Carte – Testament 400 de ani de poezie românescă, găzduit de Daniel Ioniță și Cătălin Condurache, 20 Nov 2019

Views

Organizatori – Muzeul de Artă Cluj Napoca, Editura Minerva, Condurache Art Project, Australian-Romanian Academy

Evenimentul literar-muzical de la Cluj, al lansării volumului bilingv Testament – 400 Years of Romanian Poetry/400 de ani de poezie românească – va fi unul plin de poezie și muzică . Adrian Ivanițchi, Cătălin Condurache, Daniel Reynaud ne vor delecta cu melodii (în românește și engleză) pe versuri din volum. Actrița Frunzina Anghel – teatrul Puck – va recita din volum.

Moderatorul evenimentului va fi scriitorul Ovidiu Pecican, iar prezentatorul volumului va fi poetul și publicistul Vasile Igna.

Vom avea deosebita onoare a prezenței unora din cei mai importanți poeți reprezentați în volumul Testament – Adrian Popescu, Mircea Petean, Horia Bădescu, Hanna Bota, Eva Precub, Aurel Rău, Ovidiu Pecican, Ion Pop, Vasile Igna și alții.

Proiectul Testament – al cărui țel este reprezentarea comprehensivă a poeziei românești în limba engleză (deși este bilingv RO/EN) ajunge astfel la sfârșit de cale. Față de edițiile precedente, aceasta este o ediție critică – cu note critico-biografice despre fiecare din ce peste 400 de poeți reprezentați. O altă mare diferență este că acoperă toată istoria poeziei în limba română (menționăm doar câteva din nume pentru fiecare perioadă) – de la poezia dinaintea poeților (Baladă Maramureșană, Miorița), la Dosoftei și Văcărescu, la perioada clasică (cu Eminescu, Alecsandri, Coșbuc, Macedonski etc.), apoi la epoca modernă (de exemplu Minulescu, Arghezi, Tzara, Vinea, Magda Isanos, Barbu, Blaga, Labiș), și până la contemporanii duși deja (Nichita Stănescu, Adrian Păunescu, Grigore Vieru. Marin Sorescu) sau încă printre noi (Ana Blandiana, Marta Petreu, Ileana Mălăncioiu, Adrian Popescu, Mircea Cărtărescu, Lucian Vasilescu, Ioan Es Pop, Leo Butnaru, Arcadie Suceveanu) și chiar cei din generația ce se afirmă deabia acum – cum ar fi Hanna Bota, Laurențiu Ciprian Tudor, Camelia Radulian, Ciprian Măceșaru, Gelu Vlașin, Cristian Bădiliță, Eugeina Țarălungă, Maria Paula Erizanu și mulți alții)

Informatii suplimentare: Facebook

CLUJ Lansare de Carte – Testament 400 de ani de poezie românescă, găzduit de Daniel Ioniță și Cătălin Condurache, 20 Nov 2019

About The Author
-