ADRA „Start la antreprenoriat”: Este o adevărată mulțumire să vedem rezultatele eforturilor din ultimii ani

Views
Începând cu luna ianuarie 2018, timp de 36 luni, cu prelungiri din cauza pandemiei COVID-19, în cadrul proiectului ADRA „Start la antreprenoriat” care se încadrează în domeniul de expertiză „Dezvoltare economică”, sunt susținute 74 de persoane prin înființarea a 37 de întreprinderi cu profil non-agricol în zonele urbane din regiunea de dezvoltare Sud-Vest a României.
Proiectul Start la antreprenoriat” – proiect cofinanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 3 ”Locuri de muncă pentru toți”, Obiectiv specific 3.7 ”Creșterea ocupării prin susținerea întreprinderilor cu profil non-agricol din zona urbană”, contract POCU/82/3/7/105478 – se desfășoară pe o perioadă de 36 de luni, începând cu data de 10.01.2018, în parteneriat Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România (Beneficiar), cu Asociația DOMINOU, Asociația Centrul Metropolitan de Resurse Umane CRUM și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”Zona Metropolitană Craiova”.
Obiectivul general al proiectului ADRA  ”Start la antreprenoriat”, cu o valoarea totală a Contractului de Finanțare de 7.902.534,75 lei, este creșterea ocupării în rândul a 74 de persoane prin înființarea a 37 de întreprinderi cu profil non-agricol în zonele urbane din regiunea de dezvoltare Sud-Vest a României, fiecare plan de afaceri fiind finanțat cu o subvenție nerambursabilă în valoare maximă de 30.000 EURO.
„Ne apropiem de finalul acestui proiect, cu bucuria de a vedea rezultate frumoase. Practic, 36 din cei 37 de beneficiari ai ajutorului de minimis au încheiat perioada de sustenabilitate a afacerilor inițiate cu ajutorul subvențiilor primite, iar ultimul dintre ei va finaliza acest proces la sfârșitul acestei luni. Ne bucură mai ales faptul că și cei 12 antreprenori, care din cauza măsurilor de restrângere a activităților economice din perioada stării de urgență, au fost nevoiți să suspende o vreme implementarea planurilor de afaceri, încheie cu succes un parcurs care s-a dovedit a fi mai dificil decât a fost estimat inițial” a declarat Dan Constantinescu, Manager Proiect ADRA România „Start la antreprenoriat”.
Obiectivele specifice ale proiectului „Start la antreprenoriat” sunt:
  • creșterea gradului de interes și conștientizare a publicului larg cu privire la oportunitățile antreprenoriale existente la nivelul regiunii de Sud Vest prin derularea unei campanii de informare și promovare;
  • dezvoltarea și stimularea competențelor antreprenoriale pentru 300 de beneficiari în vederea înființării de afaceri prin furnizarea unui programul de formare profesională, organizarea unui concurs de planuri de afaceri și derularea de stagii practice;
  • formarea abilitaților necesare pentru managementul unei afaceri în cazul a 37 de beneficiari prin derularea unui program de mentorat personalizat în vederea înființării și funcționării a 37 de întreprinderi cu specific non agricol în zonele urbane din Regiunea de Sud Vest;
  • creșterea ocupării pentru 74 de persoane din Regiunea de Sud Vest prin crearea a două locuri de muncă de către fiecare din cele 37 de întreprinderi;
  • susținerea funcționarii celor 37 de afaceri înființate prin crearea unui Centru Antreprenorial online, prin dezvoltarea de mecanisme de monitorizare si prin oferirea de suport pentru sustenabilitatea întreprinderilor si menținerea locurilor de muncă pe o perioada de minim 12 luni de la finalizarea finanțării.
„Este o adevărată mulțumire ca, la ultimele întâlniri pe care le-am avut cu beneficiarii în mediul online, să vedem rezultatele eforturilor din ultimii ani. Pasiunile antreprenorilor au devenit surse de venit, și, ce poate fi mai plăcut decât recompensa de a-și valorifica interesele, care sunt dintre cele mai diverse” a declarat Norela Costea, Asistent Manager ADRA România „Start la antreprenoriat”.
Mai multe informații pot fi găsite pe site-ul proiectului: www.startlaantreprenoriat.ro ADRA România

ADRA „Start la antreprenoriat”: Este o adevărată mulțumire să vedem rezultatele eforturilor din ultimii ani

About The Author
-