800.000 USD finanțare ADRA Internațional pentru proiectul ADRA România ”Speranță pentru Ucraina” implementat pentru refugiații ucraineni din România

Views
Pe 24 februarie, Rusia a atacat Ucraina, declanșând un război care are deja efecte umanitare devastatoare. Acest lucru a dus la strămutarea populației, atât în ​​interiorul Ucrainei, cât și la granițele țărilor vecine. Încă din prima zi, valurile de refugiați continuă să sosească pe teritoriul României, prin punctele de frontieră deschise. ADRA Internațional în parteneriat cu ADRA România intervine asupra situației refugiaților din România, în cadrul proiectului „Speranța pentru Ucraina”, asistând nevoile esențiale ale acestora, respectiv: alimente (sandvișuri, fructe, ceai, lapte praf, cornuri, biscuiți etc..), produse de igienă (scutece, șervețele umede, dezinfectant), îmbrăcăminte (pălării, mănuși, eșarfe), adăpost și transport.
Beneficiarii din cadrul proiectului „Speranță pentru Ucraina”, care face parte din domeniul de expertiză „Asistarea categoriilor sociale defavorizate”, sunt refugiații ucraineni, un număr de 200.000 de persoane, ale căror nevoi principale vor fi îndeplinite pentru a putea traversa mai ușor perioada de criză, declanșată de război.
Proiectul ”Răspuns Inițial al României pentru refugiații din Ucraina”, implementat pentru refugiații ucraineni de pe teritoriul României, se desfășoară timp de 90 de zile, începând cu data de 24.02.2022, în parteneriat ADRA Internațional (Birou de finanțare și coordonare) și ADRA România (Birou de implementare). Obiectivul proiectului ”Răspuns Inițial al României pentru refugiații din Ucraina”, cu o valoarea totală de 800.000 USD, îl constituie asistarea unui grup țintă vizat de refugiații ucraineni de pe teritoriul României, constituit dintr-un număr total de 200.000 de persoane. În cadrul proiectului, refugiații vor beneficia de hrană și kituri de igienă. Totodată, se va distribui un număr de 12.000 de vouchere în valoare de aproximativ 133.000 USD, (600.000 lei) cu care refugiații își pot cumpăra orice produse din supermarket, în funcție de nevoi.
În cadrul proiectului ADRA România „Speranță pentru Ucraina”, sunt identificate trei linii separate de cash assistance:
  1. Distribuirea de tichete sociale către refugiați.
Bugetul alocat este de 600.000 lei (133.000 USD) și este asigurat în cea mai mare parte de ADRA Austria, prin contribuția unui sponsor local. În cadrul acestui capitol se vor distribui cate 2 tichete sociale a câte 50 lei fiecare per persoană, cu prioritate în punctele de frontieră, dar și în centrele de refugiați din teritoriu. Au fost achiziționate cele 12.000 de vouchere și a fost trimisă în teren prima tranșă (6.000 vouchere), împreuna cu procedura de distribuire. In funcție de informațiile primite după prima săptămână de distribuire, vom decide asupra destinației celei de a doua tranșe (puncte de frontieră și centre de refugiați). 2. Acoperirea costurilor cu diurna și transportul voluntarilor. Bugetul alocat este de 205.875 lei (45.649 USD), pornind de la un cuantum zilnic de 75 lei/voluntar x 61 zile de implementare x 45 voluntari/zi – număr estimat. Se vor acorda:
  • cate un tichet social/zi/voluntar (50 lei/buc.), pentru fiecare zi de activitate;
  • decontarea cheltuielilor de transport, în limita a 25 lei/zi, pe baza de documente justificative (bon de carburanți, bilete tren/auto).
Beneficiile menționate vor fi acordate numai persoanelor care au semnat contractul de voluntariat (macheta a fost distribuită în teritoriu). – cerință a proiectului! 3. Acordarea de micro-granturi entităților care s-au implicat în ajutorarea refugiaților. Bugetul alocat este 300.000 USD (brut, incluzând cheltuieli de administrare), ceea ce permite finanțarea a cel puțin 21 de entități cu sume cuprinse între 30.000 și 60.000 lei, principalii beneficiari vizați fiind bisericile locale care au fost și sunt implicate în sprijinirea refugiaților. S-a realizat desfășurătorul activităților, s-a formulat apelul pentru primirea propunerilor de proiecte pentru micro-granturi, au fost stabilite condițiile și criteriile de selecție a proiectelor ce vor fi depuse de către solicitanți, urmând ca acțiunea să demareze la începutul săptămânii viitoare. Durata proiectelor va fi de maximum 4 săptămâni de la data transferului fondurilor de către ADRA România, iar costurile pot fi decontate pentru cheltuielile ce s-au efectuat începând cu data de 1 martie 2022.
„ADRA face apel la pace și la protejarea milioanelor de oameni afectați de criza din Ucraina. Alăturați-vă cu noi în rugăciune pentru siguranța și bunăstarea a zeci de mii de copii și familii care sunt în pericol, fiind și strămutate. Luăm măsuri pentru a asigura protecția echipei noastre de pe teren și lucrăm cu parteneri de încredere împreună cu Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, pentru a ne asigura că ajutorul nostru umanitar ajunge rapid la cei care au nevoie. Avem rugămintea să ne susțineți eforturile în continuare și să ne rugăm împreună pentru cei care suferă. Să ne amintim: Dumnezeu este adăpostul și sprijinul nostru, un ajutor care nu lipsește niciodată în nevoi”, a declarat Michael Kruger, Președinte ADRA Internațional.
ADRA România încearcă alături de colegii implicați în celelalte proiecte vizând sprijinul refugiaților din Ucraina, să aducă puțină alinare unor oameni greu încercați de vicisitudinile războiului. Dumnezeu să dea înțelepciune liderilor politici de pretutindeni!”, a declarat Dan Constantinescu, Manager proiect ADRA România.
Obiectivul general al proiectului „Speranță pentru Ucraina”: ADRA își propune să răspundă nevoilor imediate ale refugiaților ucraineni care fug de război pentru a-și salva viețile și pe cele ale copiilor lor, la punctele de trecere a frontierei în România și în timpul tranzitului. Vizăm toate cele zece puncte de frontieră active în prezent.
ADRA Internațional, una dintre cele mai răspândite organizaţii neguvernamentale din lume, este activă în mai mult de 118 de ţări şi este condusă după o filosofie care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios. Datorită promptitudinii cu care ADRA a răspuns la nevoile oamenilor de pe întregul glob, în 1997, Consiliul Economic şi Social al Naţiunilor Unite (ECOSOC) i-a conferit statutul de membru consultativ.
Începând cu anul 1990, Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România se implică în special în proiecte de dezvoltare de care beneficiază întreaga populație. Conducându-se în proiectele asumate după motoul ”Dreptate. Compasiune. Dragoste.”, ADRA România aduce bucurie și speranță în viețile beneficiarilor prin promovarea unui viitor mai bun, a valorilor și a demnității umane. Furnizor de servicii sociale acreditat, ADRA România face parte din rețeaua ADRA Internațional, organizația umanitară globală a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, una dintre cele mai răspândite organizații neguvernamentale din lume, fiind activă în peste 118 de țări și conducându-se după o filosofie care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios, cu scopul de a sluji umanității astfel încât toți să conviețuiască așa cum Dumnezeu a plănuit.
ADRA România

800.000 USD finanțare ADRA Internațional pentru proiectul ADRA România ”Speranță pentru Ucraina” implementat pentru refugiații ucraineni din România

| Articole / Stiri, Intercer |
About The Author
-