1.429 persoane primesc ajutor în cea de-a 20-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

Views
Inimile noastre se adresează tuturor celor care au fost afectați de virus, direct sau indirect. Personalul medical care se pune în pericol zi de zi și care este în prima linie, face tot ce trebuie pentru a-i servi pe ceilalți. În același mod, noi, la ADRA, cu ajutorul Partenerului nostru nevăzut, dar care își face simțită prezența zilnic prin lucrarea Lui, am continuat oferind servicii esențiale, menținând proiectele și programele de ajutor cu atenție la măsurile de protecție pentru a proteja pe cei vulnerabili și pe noi înșine. În cea de-a 20-a săptămână de implementare a proiectului ”Sprijin Umanitar COVID-19”, echipa ADRA a ajuns la 1.429 de persoane, dintre care 1.118 adulți ce se luptă pentru asigurarea condițiilor decente de trai, 206 bătrâni singuri și cu nevoi de subzistență acute, 92 de copii ce provin din medii defavorizate, dar care au rezultate academice excepționale, 8 imigranți și 5 victime ale violenței domestice.
Astfel că, doar în săptămâna 19 – 25 iulie 2020, serviciile specializate și adaptate nevoilor specifice generate sau accentuate de contextul COVID-19 s-au concretizat prin proiectul ADRA ”Sprijin Umanitar COVID-19” pentru 1.429 de persoane, după cum urmează:
  • 1.206 de persoane au primit alimente de bază pentru traiul decent și pentru a putea trece mai ușor peste aceste zile de criză, dintre care 75 au primit zilnic, acasă, o masă caldă;
  • 200 nou-născuți au primit trusouri pentru bebeluși și ajutor la început de drum, potrivit nevoilor;
  • 13 persoane au beneficiat de ajutor pentru asigurarea adăpostului;
  • 10 persoane au beneficiat de asistență socială și consiliere psihologică de criză.
Ajutorul umanitar ADRA România, constând în servicii de informare, conștientizare, consiliere și în distribuție de alimente și produse de igienă a fost efectuat de către personalul calificat al echipei ADRA care a acționat conform politicilor de securitate și siguranță și a normelor impuse de legile actuale ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Grupului de Comunicare Strategică, Ministerului Sănătății, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), în parteneriat cu autoritățile locale și instituții acreditate, unele servicii specializate fiind externalizate.
”Pozitivitatea în aceste vremuri este uneori o utopie, însă nu și pentru ADRA! Putem găsi un motiv de a fi pozitivi în tot ceea ce facem, prin ajutorul acordat în continuare prin proiectul “Sprijin umanitar COVID-19”, iar această stare vine din gramul de fericire pe care îl afișează beneficiarii noștri atunci când ne întâmpină. Echipa noastră reușește să afișeze o unitate solidă în diversitatea de factori externi conduși de acest virus aproape omniprezent. Ne bucurăm însă că prin efortul depus putem ajunge la toți cei care au mare nevoie de ajutorul nostru și continuăm să luptăm prin orice mijloc disponibil pentru a ajunge cât mai aproape de țelul ADRA” a declarat Bogdan Stănică, Manager Proiect ADRA România.
”Este o perioadă în care atenția noastră este îndreptată din ce în ce mai mult spre cifre: numărul testelor efectuate, numărul celor depistați pozitivi, al celor care au fost vindecați, al celor care au decedat și tot de felul de alte procente care indică numărul de șomeri sau impactul SARS COV 2 asupra PIB-ului României în anul 2020. Și în conturile ADRA România cifrele se schimbă de la o zi la alta arătând faptul că totul este într-o continuă mișcare și, prin proiectele noastre, ne bucurăm că modificarea este în folosul beneficiarilor noștri. Ne propunem care fiecare zi să fie o nouă oportunitate pentru a aduce zâmbet, speranță și încredere pentru orice persoană care necesită intervenția din partea echipei noastre” a declarat Walter Creciuneac, Secretar Asistent Director. Casier ADRA România.
În cadrul proiectului ”Sprijin umanitar COVID-19”, special creat pentru situația actuală, ADRA România își propune diminuarea riscurilor generate de apariția virusului COVID-19 în rândul populației, obiectivul fiind atins prin promovarea măsurilor de prevenție și adaptabilitate socio-economică și prin asigurarea necesarului de produse de bază pentru menținerea siguranței.
Implică-te și tu! Cei care doresc să se alăture echipei ADRA România în proiectul ”Sprijin umanitar COVID-19” și să se implice, o pot face prin:
 
Începând cu anul 1990, Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor – ADRA România se implică în special în proiecte de dezvoltare de care beneficiază întreaga populație. Conducându-se în proiectele asumate după motoul ”Dreptate. Compasiune. Dragoste.”, ADRA România aduce bucurie și speranță în viețile beneficiarilor prin promovarea unui viitor mai bun, a valorilor și a demnității umane. Furnizor de servicii sociale acreditat, ADRA România face parte din rețeaua ADRA Internațional, organizația umanitară globală a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, una dintre cele mai răspândite organizații neguvernamentale din lume, fiind activă în peste 130 de țări și conducându-se după o filosofie care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios, cu scopul de a sluji umanității astfel încât toți să conviețuiască așa cum Dumnezeu a plănuit.
Răspândirea actuală a virusului COVID-19 la nivel global: https://www.worldometers.info/coronavirus/#countries
  • (12.07 – 18.07.2020) RAPORT 19 ADRA România COVID-19:
1.121 persoane primesc ajutor în cea de-a 19-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”
  • (12.07 – 18.07.2020) RAPORT 18 ADRA România COVID-19:
2.788 persoane primesc ajutor în cea de-a 18-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”
  • (05.07 – 11.07.2020) RAPORT 17 ADRA România COVID-19:
3.946 persoane primesc ajutor în cea de-a 17-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”
  • (21.06 – 04.07.2020) RAPORT 16 ADRA România COVID-19:
1.526 persoane primesc ajutor în cea de-a 16-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”
  • (14.06 – 20.06.2020) RAPORT 15 ADRA România COVID-19:
1.441 persoane primesc ajutor în cea de-a 15-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”
  • (07.06 – 13.06.2020) RAPORT 14 ADRA România COVID-19:
1.110 persoane primesc ajutor în cea de-a 14-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”
  • (31.05 – 06.06.2020) RAPORT 13 ADRA România COVID-19:
1.170 persoane primesc ajutor în cea de-a 13-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”
  • (24.05 – 30.05.2020) RAPORT 12 ADRA România COVID-19:
1.359 persoane primesc ajutor în cea de-a 12-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”
  • (17.05 – 23.05.2020) RAPORT 11 ADRA România COVID-19:
1.263 persoane primesc ajutor în cea de-a 11-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”
  • (10.05 – 16.05.2020) RAPORT 10 ADRA România COVID-19:
2.945 persoane primesc ajutor în cea de-a 10-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”
  • (03.05 – 09.05.2020) RAPORT 9 ADRA România COVID-19:
1.109 persoane primesc ajutor în cea de-a 9-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”
  • (26.04 – 02.05.2020) RAPORT 8 ADRA România COVID-19:
958 persoane primesc ajutor în cea de-a 8-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”
  • (19.04 – 25.04.2020) RAPORT 7 ADRA România COVID-19:
1.942 persoane primesc ajutor în cea de-a 7-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”
  • (12.04 – 18.04.2020) RAPORT 6 ADRA România COVID-19:
3.558 persoane primesc ajutor în cea de-a 6-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”
  • (05.04 – 11.04.2020) RAPORT 5 ADRA România COVID-19:
1.086 persoane primesc ajutor în cea de-a 5-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”
  • (29.03 – 04.04.2020) RAPORT 4 ADRA România COVID-19:
977 persoane primesc ajutor în cea de-a 4-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”
  • (22.03 – 28.03.2020) RAPORT 3 ADRA România COVID-19:
692 persoane primesc ajutor în cadrul proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”
  • (15.03 – 21.03.2020) RAPORT 2 ADRA România COVID-19:
527 persoane primesc ajutor în cadrul proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”
  • (08.03 – 14.03.2020) RAPORT 1 ADRA România COVID-19:
169 persoane primesc ajutor în cadrul proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”
ADRA România

1.429 persoane primesc ajutor în cea de-a 20-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

About The Author
-