1.170 persoane primesc ajutor în cea de-a 13-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

Views
Chiar dacă starea de alertă decretată va înceta sau nu va înceta pe data de 15 iunie 2020, am crede că vom putea respira ușurați, însă nu este timpul de relaxare socială fiind nevoie în continuare de tot sprijinul și solidaritatea de care dispunem pentru a asista oamenii în nevoie. ADRA, în calitate de comunitate globală și ADRA România la nivel național, încă se află pe teren alături de voluntari oferind tot ajutorul material și sprijinul de care este nevoie categoriilor de persoane afectate de Covid-19.
În cea de-a 13-a săptămână de implementare a proiectului ”Sprijin Umanitar COVID-19”, echipa ADRA a ajuns la 1.170 de persoane dintre care 665 de adulți ce se luptă pentru asigurarea unor condiții decente de trai, 282 de copii ce provin din medii defavorizate dar care au rezultate academice excepționale, 137 bătrâni singuri și cu nevoi de subzistență acute, 70 de antreprenori ce își adaptează încă activitatea economică pentru maximizarea profitului în acest context, 16 persoane cu risc de excludere socială, dintre care 9 victime ale violenței domestice și 7 imigranți.
Astfel că, doar în săptămâna 31 mai – 06 iunie 2020, serviciile specializate și adaptate nevoilor specifice generate sau accentuate de contextul COVID-19 s-au concretizat prin proiectul ADRA ”Sprijin Umanitar COVID-19” pentru 1.170 persoane, după cum urmează:
  • 746 de beneficiari au primit alimente de bază pentru a putea trece mai ușor peste aceste zile de criză, dintre care 75 au primit zilnic, acasă, o masă caldă;
  • 236 de beneficiari au primit alimente și produse de igienă, medicamente sau echipament de protecție;
  • 100 nou-născuți au primit ajutor la început de drum, potrivit nevoilor;
  • 70 de antreprenori au fost monitorizați în adaptarea și desfășurarea activității economice;
  • 14 persoane au beneficiat de asistență socială și consiliere psihologică de criză;
  • 4 persoane au beneficiat de ajutor pentru asigurarea adăpostului.
Ajutorul umanitar ADRA România, constând în servicii de informare, conștientizare, consiliere și în distribuție de alimente și produse de igienă a fost efectuat de către personalul calificat al echipei ADRA care a acționat conform politicilor de securitate și siguranță și a normelor impuse de legile actuale ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Grupului de Comunicare Strategică, Ministerului Sănătății, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), în parteneriat cu autoritățile locale și instituții acreditate, unele servicii specializate fiind externalizate.
”Deși lucrurile încep să revină la normalitatea pe care noi o cunoaștem, mai avem de parcurs cale lungă până acolo! Acest fapt este simțit din plin pe propria piele de aceia care și-au întrerupt activitatea în perioada pandemiei. Noi ne dorim deschiderea restaurantelor, a instituțiilor culturale și de cult. Și sunt dorințe bune. Dar, în căutarea propriilor bucurii, să ne amintim de cei care nu se gândesc așa departe… Bucuria lor constă în pâinea cea de toate zilele! ADRA, prin proiectul ”Sprijin umanitar COVID-19”, continuă să le fie aproape acestor semeni ai noștri care privesc neputincioși spre viitor. ADRA continuă să-i sprijine în împlinirea nevoilor de bază. ADRA continuă să atingă vieți“ a declarat Adina Nițu, Manager Proiect / Coordonator Proiecte ADRA Transilvania de Sud.
”ADRA, prin proiectul ”Sprijin umanitar COVID-19”, continuă să aducă o rază de speranță în casele și în sufletele oamenilor care au fost afectați de această criză COVID-19. Prin implicarea voluntarilor ADRA, dar și prin contribuția sponsorilor și a donatorilor, am fost alături de oamenii aflați în diverse situații de criză, iar provocările din această perioadă ne-au ajutat să ne simțim că facem parte dintr-o mare familie care are nevoie de… NOI. Ne bucurăm că sunteți cu noi și că veți fi în continuare alături de ADRA România spre binele semenilor“ a declarat Adrian Ballai, Manager Proiect ADRA România.
În cadrul proiectului ”Sprijin umanitar COVID-19”, special creat pentru situația actuală, ADRA România își propune diminuarea riscurilor generate de apariția virusului COVID-19 în rândul populației, obiectivul fiind atins prin promovarea măsurilor de prevenție și adaptabilitate socio-economică și prin asigurarea necesarului de produse de bază pentru menținerea siguranței.
Implică-te și tu! Cei care doresc să se alăture echipei ADRA România în proiectul ”Sprijin umanitar COVID-19” și să se implice, o pot face prin:
Începând cu anul 1990, Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor – ADRA România se implică în special în proiecte de dezvoltare de care beneficiază întreaga populație. Conducându-se în proiectele asumate după motoul ”Dreptate. Compasiune. Dragoste.”, ADRA România aduce bucurie și speranță în viețile beneficiarilor prin promovarea unui viitor mai bun, a valorilor și a demnității umane. Furnizor de servicii sociale acreditat, ADRA România face parte din rețeaua ADRA Internațional, organizația umanitară globală a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, una dintre cele mai răspândite organizații neguvernamentale din lume, fiind activă în peste 130 de țări și conducându-se după o filosofie care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios, cu scopul de a sluji umanității astfel încât toți să conviețuiască așa cum Dumnezeu a plănuit. Răspândirea actuală a virusului COVID-19 la nivel global: https://www.worldometers.info/coronavirus/#countries
  • (24.05 – 30.05.2020) RAPORT 12 ADRA România COVID-19:
1.359 persoane primesc ajutor în cea de-a 12-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”
  • (17.05 – 23.05.2020) RAPORT 11 ADRA România COVID-19:
1.263 persoane primesc ajutor în cea de-a 11-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”
  • (10.05 – 16.05.2020) RAPORT 10 ADRA România COVID-19:
2.945 persoane primesc ajutor în cea de-a 10-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”
  • (03.05 – 09.05.2020) RAPORT 9 ADRA România COVID-19:
1.109 persoane primesc ajutor în cea de-a 9-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”
  • (26.04 – 02.05.2020) RAPORT 8 ADRA România COVID-19:
958 persoane primesc ajutor în cea de-a 8-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”
  • (19.04 – 25.04.2020) RAPORT 7 ADRA România COVID-19:
1.942 persoane primesc ajutor în cea de-a 7-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”
  • (12.04 – 18.04.2020) RAPORT 6 ADRA România COVID-19:
3.558 persoane primesc ajutor în cea de-a 6-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”
  • (05.04 – 11.04.2020) RAPORT 5 ADRA România COVID-19:
1.086 persoane primesc ajutor în cea de-a 5-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”
  • (29.03 – 04.04.2020) RAPORT 4 ADRA România COVID-19:
977 persoane primesc ajutor în cea de-a 4-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”
  • (22.03 – 28.03.2020) RAPORT 3 ADRA România COVID-19:
692 persoane primesc ajutor în cadrul proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”
  • (15.03 – 21.03.2020) RAPORT 2 ADRA România COVID-19:
527 persoane primesc ajutor în cadrul proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”
  • (08.03 – 14.03.2020) RAPORT 1 ADRA România COVID-19:
169 persoane primesc ajutor în cadrul proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”
ADRA România

1.170 persoane primesc ajutor în cea de-a 13-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

About The Author
-