1.104 de persoane primesc ajutor în cea de-a 56-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin Umanitar COVID-19”

Views

În cea de-a 56-a săptămână de implementare a proiectului Sprijin Umanitar COVID-19”, echipa ADRA a ajuns la 1.104 de persoane, dintre care 428 copii ce provin din medii defavorizate, dar care au rezultate școlare excepționale, 350 de bătrâni singuri și cu nevoi de subzistență acute, 237 de adulți ce se luptă pentru asigurarea condițiilor decente de trai, 74 de antreprenori, 8 imigranți și 7 victime ale violenței domestice.

 

Astfel că, doar în săptămâna 28 martie – 03 aprilie 2021, serviciile specializate și adaptate nevoilor specifice generate sau accentuate de contextul COVID-19 s-au concretizat prin proiectul ADRA ”Sprijin Umanitar COVID-19” pentru 1.104 de persoane, după cum urmează:

  • 932 de persoane au primit alimente de bază pentru traiul decent și pentru a putea trece mai ușor peste aceste zile de criză;
  • 87 persoane au beneficiat de asistență socială și consiliere psihologică de criză;
  • 74 de antreprenori au fost monitorizați în desfășurarea activității lor economice;
  • 11 persoane au beneficiat de ajutor pentru asigurarea adăpostului.

„Suntem la un an de la începutul pandemiei, iar eforturile noastre sunt departe de a se finaliza. Din ce în ce mai mult apar manifestări anxioase, fobice și depresive care sunt sporite de nesiguranța resimțită de noi toți. Când se va termina? Cum va fi viața noastră după pandemie? Nu cunoaștem aceste răspunsuri, însă, avem nevoie mai mult ca niciodată să identificăm și să accesăm mecanismele de reziliență pe care le avem sau pe care le dezvoltăm. Prin proiectele ADRA România, în fiecare zi suntem aproape de oameni, deschiși pentru a sprijini cu un gând, un demers specializat sau o informație. Credem că fiecare ajutor contează, prin urmare, cine are nevoie de noi ne găsește la un telefon sau un click distanță” a declarat Alina Bordas – Mohorea, Psiholog ADRA România.

În cadrul proiectului „Sprijin Umanitar COVID-19”, special creat pentru situația actuală și implementat din 8 martie 2020, ADRA România își propune diminuarea riscurilor generate de apariția virusului COVID-19 în rândul populației, obiectivul fiind atins prin promovarea măsurilor de prevenție și adaptabilitate socio-economică și prin asigurarea necesarului, în mod special, de produse de bază și kituri de igienă pentru menținerea siguranței.

Implică-te și tu!

Cei care doresc să se alăture echipei ADRA România în proiectul ”Sprijin Umanitar COVID-19” și să se implice, o pot face prin:

  • voluntariat (vă puteți adresa coordonatorilor de proiecte ADRA la nivel regional);
  • prin donații materiale (produse de igienă), dar și prin
  • donații financiare în contul ADRA (cu precizarea proiectului) sau
  • donând chiar acum direct pe site-ul adra.ro/doneaza, prin specificarea proiectului la destinații;
  • donând chiar acum 2 Euro prin SMS la numărul 8845 cu textul ”ADRA”.

 

Începând cu anul 1990, Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor – ADRA România se implică în special în proiecte de dezvoltare de care beneficiază întreaga populație. Conducându-se în proiectele asumate după motoul ”Dreptate. Compasiune. Dragoste.”, ADRA România aduce bucurie și speranță în viețile beneficiarilor prin promovarea unui viitor mai bun, a valorilor și a demnității umane. Furnizor de servicii sociale acreditat, ADRA România face parte din rețeaua ADRA Internațional, organizația umanitară globală a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, una dintre cele mai răspândite organizații neguvernamentale din lume, fiind activă în peste 118 de țări și conducându-se după o filosofie care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios, cu scopul de a sluji umanității astfel încât toți să conviețuiască așa cum Dumnezeu a plănuit.

Răspândirea actuală a virusului COVID-19 la nivel global: https://www.worldometers.info/coronavirus/#countries

Mai multe informații despre proiectul ”Sprijin Umanitar COVID-19” și toate rapoartele săptămânale detaliate se pot regăsi accesând link-ul proiectului ”Sprijin Umanitar COVID-19”.

  • (21.03 – 27.03.2021) RAPORT 55 ADRA România COVID-19

1.396 de persoane primesc ajutor în cea de-a 55-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin Umanitar COVID-19”

 

  • (14.03 – 20.03.2021) RAPORT 54 ADRA România COVID-19

1.125 de persoane primesc ajutor în cea de-a 54-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin Umanitar COVID-19”

 

  • (07.03 – 13.03.2021) RAPORT 53 ADRA România COVID-19

1.061 de persoane primesc ajutor în cea de-a 53-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin Umanitar COVID-19”

 

  • (28.02 – 06.03.2021) RAPORT 52 ADRA România COVID-19:

892 de persoane primesc ajutor în cea de-a 52-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin Umanitar COVID-19”

 

  • (21.06 – 27.02.2021) RAPORT 51 ADRA România COVID-19:

1.099 de persoane primesc ajutor în cea de-a 51-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin Umanitar COVID-19”

 

  • (14.02 – 20.02.2021) RAPORT 50 ADRA România COVID-19:

598 de persoane primesc ajutor în cea de-a 50-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin Umanitar COVID-19”

 

  • (07.02 – 13.02.2021) RAPORT 49 ADRA România COVID-19:

949 de persoane primesc ajutor în cea de-a 49-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin Umanitar COVID-19”

 

  • (31.01 – 06.02.2021) RAPORT 48 ADRA România COVID-19:

855 de persoane primesc ajutor în cea de-a 48-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin Umanitar COVID-19”

 

  • (24.01 – 30.01.2021) RAPORT 47 ADRA România COVID-19:

1.270 de persoane primesc ajutor în cea de-a 47-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin Umanitar COVID-19”

 

  • (17.01 – 23.01.2021) RAPORT 46 ADRA România COVID-19:

1.970 de persoane primesc ajutor în cea de-a 46-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin Umanitar COVID-19”

 

  • (10.01 – 16.01.2021) RAPORT 45 ADRA România COVID-19:

6.311 de persoane primesc ajutor în cea de-a 45-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin Umanitar COVID-19”

 

  • (03.01 – 09.01.2021) RAPORT 44 ADRA România COVID-19:

2.632 de persoane primesc ajutor în cea de-a 44-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin Umanitar COVID-19”

 

  • (27.12 – 02.01.2021) RAPORT 43 ADRA România COVID-19:

1.154 de persoane primesc ajutor în cea de-a 43-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin Umanitar COVID-19”

 

  • (20.12 – 26.12.2020) RAPORT 42 ADRA România COVID-19:

3.762 de persoane primesc ajutor în cea de-a 42-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin Umanitar COVID-19”

 

  • (13.12 – 19.12.2020) RAPORT 41 ADRA România COVID-19:

995 de persoane primesc ajutor în cea de-a 41-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin Umanitar COVID-19”

 

  • (06.12 – 12.12.2020) RAPORT 40 ADRA România COVID-19:

ADRA ESTE AICI pentru a 40-a săptămână de implementare a proiectului “SPRIJIN UMANITAR COVID-19”

 

  • (29.11 – 05.12.2020) RAPORT 39 ADRA România COVID-19:

878 persoane primesc ajutor în cea de-a 39-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin Umanitar COVID-19”

 

  • (22.11 – 28.11.2020) RAPORT 38 ADRA România COVID-19:

797 persoane primesc ajutor în cea de-a 38-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin Umanitar COVID-19”

 

  • (15.11 – 21.11.2020) RAPORT 37 ADRA România COVID-19:

1.837 persoane primesc ajutor în cea de-a 37-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin Umanitar COVID-19”

 

  • (08.11 – 14.11.2020) RAPORT 36 ADRA România COVID-19:

602 persoane primesc ajutor în cea de-a 36-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin Umanitar COVID-19”

 

  • (01.11 – 07.11.2020) RAPORT 35 ADRA România COVID-19:

596 persoane primesc ajutor în cea de-a 35-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin Umanitar COVID-19”

 

  • (25.10 – 31.10.2020) RAPORT 34 ADRA România COVID-19:

887 persoane primesc ajutor în cea de-a 34-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin Umanitar COVID-19”

 

  • (18.10 – 24.10.2020) RAPORT 33 ADRA România COVID-19:

634 persoane primesc ajutor în cea de-a 33-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin Umanitar COVID-19”

 

  • (11.10 – 17.10.2020) RAPORT 32 ADRA România COVID-19:

1.445 persoane primesc ajutor în cea de-a 32-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

 

(04.10 – 10.10.2020) RAPORT 31 ADRA România COVID-19:

1.103 persoane primesc ajutor în cea de-a 31-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

 

  • (27.09 – 03.10.2020) RAPORT 30 ADRA România COVID-19:

1.584 persoane primesc ajutor în cea de-a 30-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

 

  • (20.09 – 26.09.2020) RAPORT 29 ADRA România COVID-19:

1.461 de persoane primesc ajutor în cea de-a 29-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

 

  • (13.09 – 19.09.2020) RAPORT 28 ADRA România COVID-19:

1.855 de persoane primesc ajutor în cea de-a 28-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

 

  • (06.09 – 12.09.2020) RAPORT 27 ADRA România COVID-19:

2.216 de persoane primesc ajutor în cea de-a 27-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

 

  • (30.08 – 05.09.2020) RAPORT 26 ADRA România COVID-19:

1.888 de persoane primesc ajutor în cea de-a 26-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

 

  • 23.08 – 29.08.2020) RAPORT 25 ADRA România COVID-19:

1.047 de persoane primesc ajutor în cea de-a 25-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19″

 

  • (16.08 – 22.08.2020) RAPORT 24 ADRA România COVID-19:

1.455 de persoane primesc ajutor în cea de-a 24-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

 

  • (09.08 – 15.08.2020) RAPORT 23 ADRA România COVID-19:

1.461 de persoane primesc ajutor în cea de-a 23-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

 

  • (02.08 – 08.08.2020) RAPORT 22 ADRA România COVID-19:

2.358 de persoane primesc ajutor în cea de-a 22-a săptămână de implementare a proeictului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

 

  • (26.07 – 01.08.2020) RAPORT 21 ADRA România COVID-19:

1.403 persoane primesc ajutor în cea de-a 21-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

 

  • (19.07 – 25.07.2020) RAPORT 20 ADRA România COVID-19:

1.429 persoane primesc ajutor în cea de-a 20-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

 

  • (12.07 – 18.07.2020) RAPORT 19 ADRA România COVID-19:

1.121 persoane primesc ajutor în cea de-a 19-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

 

  • (12.07 – 18.07.2020) RAPORT 18 ADRA România COVID-19:

2.788 persoane primesc ajutor în cea de-a 18-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

 

  • (05.07 – 11.07.2020) RAPORT 17 ADRA România COVID-19:

3.946 persoane primesc ajutor în cea de-a 17-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

 

  • (21.06 – 04.07.2020) RAPORT 16 ADRA România COVID-19:

1.526 persoane primesc ajutor în cea de-a 16-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

 

  • (14.06 – 20.06.2020) RAPORT 15 ADRA România COVID-19:

1.441 persoane primesc ajutor în cea de-a 15-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

 

  • (07.06 – 13.06.2020) RAPORT 14 ADRA România COVID-19:

1.110 persoane primesc ajutor în cea de-a 14-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

 

  • (31.05 – 06.06.2020) RAPORT 13 ADRA România COVID-19:

1.170 persoane primesc ajutor în cea de-a 13-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

 

  • (24.05 – 30.05.2020) RAPORT 12 ADRA România COVID-19:

1.359 persoane primesc ajutor în cea de-a 12-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

 

  • (17.05 – 23.05.2020) RAPORT 11 ADRA România COVID-19:

1.263 persoane primesc ajutor în cea de-a 11-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

 

  • (10.05 – 16.05.2020) RAPORT 10 ADRA România COVID-19:

2.945 persoane primesc ajutor în cea de-a 10-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

 

  • (03.05 – 09.05.2020) RAPORT 9 ADRA România COVID-19:

1.109 persoane primesc ajutor în cea de-a 9-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

 

  • (26.04 – 02.05.2020) RAPORT 8 ADRA România COVID-19:

958 persoane primesc ajutor în cea de-a 8-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

 

  • (19.04 – 25.04.2020) RAPORT 7 ADRA România COVID-19:

1.942 persoane primesc ajutor în cea de-a 7-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

 

  • (12.04 – 18.04.2020) RAPORT 6 ADRA România COVID-19:

3.558 persoane primesc ajutor în cea de-a 6-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

 

  • (05.04 – 11.04.2020) RAPORT 5 ADRA România COVID-19:

1.086 persoane primesc ajutor în cea de-a 5-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

 

  • (29.03 – 04.04.2020) RAPORT 4 ADRA România COVID-19:

977 persoane primesc ajutor în cea de-a 4-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

 

  • (22.03 – 28.03.2020) RAPORT 3 ADRA România COVID-19:

692 persoane primesc ajutor în cadrul proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

 

  • (15.03 – 21.03.2020) RAPORT 2 ADRA România COVID-19:

527 persoane primesc ajutor în cadrul proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

 

  • (08.03 – 14.03.2020) RAPORT 1 ADRA România COVID-19:

169 persoane primesc ajutor în cadrul proiectului ADRA ”Sprijin umanitar COVID-19”

 

ADRA România

 

1.104 de persoane primesc ajutor în cea de-a 56-a săptămână de implementare a proiectului ADRA ”Sprijin Umanitar COVID-19”

About The Author
-