ȘCOALA DE SABAT, CONCLUZIILE STUDIULUI 2, TRIM. 1, 2025

Views

Școala de Sabat

Concluzii în versuri, studiul nr. 2, trim. 1/2025

 

Iubirea pecetluită prin legământ

 

Dragostea pecetluită prin sfânt legământ înseamnă

O iubire reciprocă, sinceră și fără teamă.

Dumnezeu așa iubește. Noi, cum vom răspunde, oare?

Necredincioșia noastră dacă-ați ști ce mult Îl doare!

 

El nu-Și calcă legământul! Necondiționat iubește,

Dar, prin neascultarea noastră, planul Lui se năruiește.

Nu ne poate lua cu forța-n cerul Său de slavă plin!

Ne iubește cu ardoare! Vrei, la fel, să Îl iubim?

 

Dumnezeu e primul care îmi oferă totu-n dar:

Dragoste, iertare, milă, vindecare, pace, har.

Le-am primit fără de plată; sunt la fel de generos?

Sau sunt egoist și aspru, ca și robul nemilos?

 

A lui Dumnezeu iubire este necondiționată,

Dar relația iubirii dintre noi și-al nostru Tată

Poate fi oricând respinsă! Eu aleg s-o prețuiesc

Și, spre cer, cu gingășie, pe mulți să-i călăuzesc.

Vrei și tu? Atunci, cu mine spune-I: „Doamne, Te iubesc”!

 T. M.

ȘCOALA DE SABAT, CONCLUZIILE STUDIULUI 2, TRIM. 1, 2025

|  Comentarii Scoala de Sabat |
About The Author
-