Școala de Sabat
Concluzii în versuri, studiul nr. 1, trim. 3/2025
Cartea-a doua a Scripturii-n Madian de Moise-i scrisă,
Ca întreg Pentateuhul, și în ea este descrisă,
Din Egipt, ieșirea-n timpul lui Tutmes al treilea,
Glorios exod pe care Israel nu-l va uita!
Binecuvântări depline sunt, prin Iosif, în Egipt!
Israel, în Góșen este așezat și fericit!
Dar Amosis și-următorii faraoni crunt l-asupresc!
Se dă ordin: „Toți băieții nou-născuți, în Nil sfârșesc!”
Moașele Șifra și Pua au salvat mii de copii!
N-au pierdut a lor răsplată, nici aici, nici în vecii!
Din iubire și din rugă, Iochebed îi împletește
Coșulețul de salvare fiului ce gângurește.
Moise este scos din ape, de prințesă înfiat,
Dar de mama lui, cu grijă, pentru ceruri educat.
O greșeală schimbă planul! Moise fuge-n Madian,
Unde-nvață să conducă Israelu-n Canaan!
T. M.
