POEZIE – „TU EȘTI LUMINA ȘI MÂNTUIREA MEA!”

TU EŞTI LUMINA ŞI MÂNTUIREA MEA

      (Psalmii 27:1-4)

 

Doamne, mi-eşti Lumina vieţii!

 Negura sau vălul ceţii

                Nu mă înspăimântă!

Cu suflarea gurii Tale

Tu alungi oştiri în zale,

                Tot ce mă frământă!

 

Pentru mine eşti cetate

De-adăpost, când vântul bate

                  A  înfiorare….

De nimic nu-mi este frică,

Mâna Ta, când se ridică

                `N semn de apărare!

 

Mi-eşti Sprijinitorul vieţii,

Aurora dimineţii,

                 Mântuirea mea!

Doar un lucru-Ți cer fierbinte:

Toată  viaţa, Doamne  sfinte,

                Spre-a Te lăuda,

 

Vreau să locuiesc în Templu,

Frumuseţea să-Ţi contemplu,

                Marea Ta jertfire,

Dragostea fără hotare,

Pentru  mine, salvatoare!

         ŢIE-N  VECI, MĂRIRE!

T. M.

POEZIE – „TU EȘTI LUMINA ȘI MÂNTUIREA MEA!”

|  Comentarii Scoala de Sabat |
About The Author
-