Views

Proiectul ADRA ”Up to start” din regiunea de dezvoltare Sud-Est a României a primit aprobare pentru finanțare europeană nerambursabilă din partea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.

Proiectul ”Up to start” – proiect cofinanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 3 ”Locuri de muncă pentru toți”, Operațiunea 3.7 ”Creșterea ocupării prin susținerea întreprinderilor cu profil non-agricol din  zona urbană”, contract POCU/82/3/7/105479 – se desfășoară timp de 36 de luni, începând cu data de 15.01.2018, în parteneriat Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România (Beneficiar), cu Fundația Zamolxes, Asociația DOMINOU și Asociația Centrul Metropolitan de Resurse Umane CRUM.

”Pentru ADRA România, proiectul ”Up to start” din Regiunea Sud-Est face trecerea de la intervențiile de întrajutorare a categoriilor sociale defavorizate spre segmentul de dezvoltare economică și valorificarea resurselor umane, astfel încadrându-se în Strategia Europeană Privind Ocuparea Forței de Muncă în Rândul Tinerilor. Dezvoltarea economică este una dintre direcțiile de acțiune ale ADRA România. Experiența proiectelor anterioare în domeniul dezvoltării economice va fi fructificată prin cel de-al 3-lea proiect finanțat prin fonduri europene prin care nu doar că se oferă un ajutor punctual, ci se formează tineri, pentru ca aceștia să aducă o schimbare importantă în societate, prin punerea în practică a inițiativelor antreprenoriale și prin creare de noi locuri de muncă” a declarat Robert Georgescu, Director Executiv ADRA România.

”Obținerea finanțării pentru aceste două proiecte în domeniul dezvoltării antreprenoriatului, ”Start la antreprenoriat” și ”Up to start”, în cele două regiuni ale țării, respectiv Sud Vest și Sud Est, constituie un nou pas important pentru ADRA România. Având în vedere faptul că organizația avea deja puternic consolidat segmentul sprijin umanitar, în ultimii ani a apărut iminența contribuirii la dezvoltarea economică a societății prin noi instrumente. Acesta a fost contextul în care oportunitățile au început să fie valorificate, cu scopul obținerii de finanțări pentru proiecte de dezvoltare. După mai bine de un an de muncă și așteptare, rezultatele nu au întârziat să apară, astfel că astăzi suntem în momentul de START a două proiecte cu un buget consistent și cu un impact pe măsura investiției. Prin intermediul lor vom contribui la creșterea nivelului de ocupare și la îmbunătățirea segmentului economic din România. Este un rol important pe care ADRA România va trebui să îl joace, astfel încât să răspundă unei societăți cu nevoi și probleme diverse. Nu pot decât să îmi exprim încântarea pentru faptul că prin munca echipei, în anul 2017 am atins astfel de rezultate frumoase: finanțări europene nerambursabile de milioane de euro, o performanță unică în istoria ADRA România” a declarat Valentina Sturzu – Cozorici, Manager Proiect ADRA România.

Obiectivul general al proiectului ADRA ”Up to start”, cu o valoare totală a Contractului de Finanțare de 7.936.500,75 lei, este creșterea ocupării în rândul a 74 de persoane prin înființarea a 37 de întreprinderi cu profil non-agricol în zonele urbane din regiunea de dezvoltare Sud-Est a României, respectiv județele: Constanța, Tulcea, Buzău, Brăila, Vrancea și Galați.

Obiective specifice ale proiectului:

  • Creșterea gradului de interes și conștientizare a publicului larg cu privire la oportunitățile antreprenoriale existente la nivelul regiunii de Sud Est prin derularea unei campanii de informare și promovare;
  • Dezvoltarea și stimularea competențelor antreprenoriale pentru 300 de beneficiari în vederea înființării de afaceri prin furnizarea unui programul de formare profesională, organizarea unui concurs de planuri de afaceri și derularea de stagii practice;
  • Formarea abilitaților necesare pentru managementul unei afaceri în cazul a 37 de beneficiari prin derularea unui program de mentorat personalizat în vederea înființării și funcționării a 37 de întreprinderi cu specific non agricol în zonele urbane din Regiunea de Sud Est;
  • Creșterea ocupării pentru 74 de persoane din Regiunea de Sud Est prin crearea a două locuri de muncă de către fiecare din cele 37 de întreprinderi;
  • Susținerea funcționării celor 37 de afaceri înființate prin crearea unui Centru Antreprenorial online, prin dezvoltarea de mecanisme de monitorizare și prin oferirea de suport pentru sustenabilitatea întreprinderilor și menținerea locurilor de muncă pe o perioadă de minim 12 luni de la finalizarea finanțării.

 

ADRA România

UP TO START – 1,7 milioane de euro aprobare finanțare europeană nerambursabilă pentru proiectul ADRA din regiunea Sud-Est

About The Author
-