În perioada 11 Aprilie – 02 Mai 2019, s-a desfășurat a 11-a intervenție umanitară de solidaritate internațională cu refugiații în cadrul proiectului ADRA ”Speranță pentru imigranți” în Uganda, Burundi și Rwanda, cu sprijinul a 11 voluntari ADRA România, care au oferit asistență medicală și educațională.
În Uganda, la Spitalul Adventist Ishaka s-a realizat o tabără medicală gratuită, unde au fost 700 de pacienți tratați pentru diferite afecțiuni și au fost susținute 2 zile de prezentări medicale împreună cu personalul medical din spital. În această perioadă, s-a realizat o zi de tratare a bolnavilor de SIDA într-un sat de lângă spitalul Ishaka. De asemenea, ADRA România a cumpărat și a oferit mai multe materiale medicale.
În Rwanda s-a efectuat o acțiune umanitară în satul Karongi, unde în trecut ADRA Rwanda a construit o școală. La această școală au fost donate rechizite și haine pentru cei 360 de elevi. De asemenea, în Rwanda a fost vizitată tabăra de refugiați din Mahama, în care sunt peste 57.000 refugiați din Burundi.
„Încă de la prima întâlnire cu oamenii de pe continentul african am înțeles un lucru: cea mai eficientă arma care desființează granițe și apropie oamenii, este zâmbetul! Am descoperit aici, printre oamenii de culoare, că un zâmbet și o privire caldă sunt accesorii foarte importante într-un proiect umanitar! Sunt recunoscătoare lui Dumnezeu pentru oamenii pe care i-am cunoscut în Africa și pentru poveștile lor de viața. Zilele petrecute acolo, călătoriile printre colibele lor sărăcăcioase din lut, chipurile copiilor marcate de sărăcie și durerea nerostită din ochii înlăcrimați ai mamelor, toate acestea m-au ajutat să înțeleg cât de grea și dură este viața semenilor noștri din Africa. Am învățat să fiu mai recunoscătoare lui Dumnezeu pentru darurile Lui și, de asemenea, să prețuiesc mai mult fiecare ocazie de a descoperi oamenilor o fărâmă din bunătatea lui Dumnezeu! Port în suflet recunoștința pentru prietenii ADRA care au dăruit din resursele lor pentru ca noi să ducem în Africa un zâmbet și un dram de speranță! O parte din inima mea a rămas acolo, în Africa și știu ca proiectul ADRA România ”Smile Africa” a fost doar începutul unei misiuni pe care mi-o doresc frumoasă, cu impact, și de durată” a declarat Gabriela Istrate, Asistent social ADRA România.
„Bunătatea oamenilor din Africa m-a învățat câteva lecții importante pe care nu le voi uita prea curând. Simplitatea înseamnă că atunci când ai mai mult decât suficient e prea mult. Empatia a fost una dintre elementele cheie de a lega prietenii interculturale. Spiritul de ascultare activă m-a ajutat să descopăr povești de viață uluitoare ale familiilor africane. Africa m-a învățat ce înseamnă spiritul de echipă. Alături de colegii mei, am obosit și odihnit împreună, ne-am permis să fim puternici și vulnerabili și unele lucruri au părut mai ușoare. În esență, am realizat în Uganda că fiecare persoană poate schimba lumea. Nu trebuie să fii medic pentru a salva viața, dar poți dona sânge. Nu trebuie să fii profesor universitar pentru a educa, dar poți să citești și să ai o minte deschisă către viitor despre care să vorbești cu cei din jur. Proiectul ADRA România ”Smile Africa” a fost una dintre experiențele de neuitat ale vieții mele” a declarat Maria Cusnir, voluntar ADRA România.
„Eu cred că biletul de avion, dincolo de călătoria geografică pe care ne-a asigurat-o în cadrul proiectului ADRA ”Smile Africa”, ne-a oferit și o călătorie în timp. Întoarcerea în timp ne-a făcut să descoperim valori morale fundamentale care stau la baza societății noastre moderne, dar pe care poate le-am uitat. Experiența africană m-a învățat că cea mai importantă valoare este interacțiunea umană. Nevoile individuale ne leagă unul de celălălt și ne determină să găsim soluții de grup. O astfel de experiență te face să vezi binele general mai presus decât interesul personal. Acesta este momentul când te descoperi pe tine și locul tău în planul lui Dumnezeu” a declarat Daniel Dafina, voluntar ADRA România.
„Africa este o altă lume! – așa mi s-a spus înainte de a pleca din România în proiectul ADRA ”Smile Africa” și așa auzim mereu. Și într-adevăr, este o lume care este diferită și foarte frumoasă din afară. Plină de zâmbete, plină de oameni deschiși, prietenoși și gata să te îmbrățișeze mereu (deja îmi este dor de zâmbetele acelea pline). Cea mai mare bucurie a fost să îmi fac prieteni de altă culoare a pielii, dar cu aceeași culoare a sângelui. Dar privită mai de aproape, Africa este o rană deschisă, o metaforă a istoriei lumii în care cel tare stăpânește peste cel slab și needucat. Mă doare durerea lor și abia aștept să mă întorc să întind o mână neputincioasă, dar cu dorința de a ajuta. Dumnezeu iubește Africa, chiar dacă pare greu de văzut” a declarat Mihaela Brașov, voluntar ADRA România.
”Călătoria în Africa în cadrul proiectului ADRA România a fost pentru mine ca o zi de vacanță la țară, în casa bunicilor. Cerul înțesat de stele, răcoarea dimineților, mirosul ploii, verdele crud al plantațiilor de bananieri și cântecul păsărilor ofereau cadrul perfect pentru o zi de muncă. Timpul în Africa nu are măsură și doar apusul soarelui sau răsăritul lunii îți arătau că a mai trecut o zi. În ritmul acesta așezat, fără grabă, cu puțin acces la tehnologie începi să-i observi pe cei din jur. Am văzut femei sărace trudind pentru hrana familiilor lor numeroase, am întâlnit copii fericiți să vadă, chiar și pentru o clipa un „muzungu”(omul alb), am stat alături de oameni care mi-au arătat ce înseamnă să îl iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți și am ascultat povești triste de viață spuse cu pace și încredere în Acela care le ține pe toate în mână Sa. Și pentru că totul să semene cu vremea copilăriei mele, cele mai multe seri se încheiau în jurul unei mese simple, cu ceai sau cu fructe, râzând și cântând din toată inima împreună cu noii noștri prieteni. Am plecat în Africa să ajut, dar m-am întors ajutată să înțeleg că fericirea stă în lucrurile mici” a declarat Dana Andruș, voluntar ADRA România.
”Curcubeu de culori ce-ți umplu sufletul de bucurie, dansul norilor cum n-am găsit niciunde, un cer înstelat și senin pe care l-aș privi la nesfârșit, omul negru cu păr cârlionțat cu dinți și palme albe, copilul fascinat și entuziasmat de ”muzungu” (omul alb), emoția mamei care își vede pentru prima dată pruncul, spitale în care am găsit puține leacuri, dar am întâlnit acolo doctori care cer ajutorul lui Dumnezeu pentru vindecarea bolnavului, dimineți superbe în care am împărțit deliciosul avocado cu prieteni minunați, copii cu burțile mari și ochii triști, așa am găsit eu în proiectul ADRA ”Smile Africa”. Și-am mai întâlnit ceva acolo. L-am văzut pe Dumnezeu. L-am găsit în oamenii ce-i iubesc pe cei de lângă ei mai presus de ei înșiși și împart puținul pe care-l au cu semenii lor. Oameni săraci din punct de vedere material, dar oameni bogați pentru că, au învățat să umble cu Isus și să trăiască ca El” a declarat Alina Torsin, Voluntar ADRA România.
Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România, prin proiectul ”Speranță pentru imigranți” recunoște umanitatea în această criză a refugiaților, cât și valoarea fiecărui om implicat. Prin faptul că drepturile omului sunt respectate și se acționează cu compasiune, se transmite un mesaj clar de putere pe parcursul acestei situații complexe și fragile. Prin activitățile sale specifice, ADRA dorește minimalizarea impactului acestei situații copleșitoare și de nesuportat pentru câți mai mulți bărbați, femei și copii.
Mai multe imagini despre a 11-a intervenție umanitară ADRA România de solidaritate internațională cu refugiații puteți vizualiza pe pagina Facebook:
https://www.facebook.com/pg/adra.romania/photos/?tab=album&album_id=10156535002887029
https://www.facebook.com/pg/adra.romania/photos/?tab=album&album_id=10156550683077029
Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România face parte din rețeaua ADRA Internațional, una dintre cele mai răspândite organizaţii neguvernamentale din lume, fiind activă în 139 de ţări şi conducându-se după o filosofie care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios. ADRA România urmăreşte îmbunătăţirea calităţii vieţii pentru cei în nevoie şi investeşte în potenţialul oamenilor, prin iniţiative de dezvoltare comunitară, axându-se pe cinci direcţii principale: dezvoltare economică, educaţie și sănătate de bază, lupta împotriva violenței în familie, asistarea victimelor dezastrelor naturale şi asistarea categoriilor sociale defavorizate, conducându-se după motoul: ”Schimbă o viață și vei schimba lumea!”.
ADRA România