Mama mea
Când şed adesea şi gândesc
La mama mea cea iubitoare,
Nu am cuvânt, s-o preţuiesc
Prin grija ei, nespus de mare.
O! câte speranţe nu şi-a pus
În dragostea cea cu ardoare,
Prin mica odraslă, ce-a adus
În lumea aceasta trecătoare!
Cât de cu drag, m-a îngrijit
Ţinându-mă în braţu-i dulce,
În dragostea de-a fi-mplinit
Ce-n dorul ei, a putut duce!
Cu câtă-atenţie m-a crescut
În anii scumpi, ai copilăriei,
Şi cât de mult, ea ar fi vrut
Să-i simt nădejdea bucuriei.
Şi eu simţeam, dar de-nteles
Ca să pricep, nu-nţelegeam,
Dar azi în minte-atât de des
Icoana-i clară, vreau s-o am!
Flavius Laurian Duverna
06 Martie, 2009.
