Loialitate

Views

În cămin sau la serviciu
Buni creștini mereu să fim,
Răsplătire, beneficiu
De la Hrist’ o să primim.

Părinții cer ascultare,
Supunere și respect.
Tineri, de vreți bunăstare
Faceți asta, este drept.

Dragi părinți, lăsați deoparte
Asprime și cicăleli,
Mânie, severitate,
Veți avea copii rebeli.

Așteptarea este mare,
Angajat, angajator
Merg la-aceeasi adunare,
Au același blând Păstor.

Corect, conștiincios lucrează,
Lui Isus servește el.
Celălalt atent veghează
Nedrept a nu fi defel.

Pavel nu-i pentru sclavie,
Nu-i aprobată divin.
El vrea numai armonie,
Unde-s oameni, cer senin.

Consternați aflăm că-n lume
Sclavi există mii și mii.
Copii, tinere pot spune,
Alții pentru datorii…

În relații vom aduce
Parfumul de buni creștini
Căci am întâlnit la Cruce
Izvorul sfânt de lumini.

Împăcați pe verticală
Prin Hristos cu Dumnezeu,
Viața noastră familială
Sau la lucru – stea mereu. Amin!

Floare de colț
Aviva Aurelia Evghenie

Loialitate

About The Author
-