De multe ori am impresia că trăiesc într-o lume gri. Orașul întreg pare gri, atâta vreme cât îți ții ochii ațintiți spre blocurile monocrome, tăcute și mohorâte. Când călătorești cu metroul se întâmplă să dai peste oameni care par a fi decupați din benzi desenate în alb și negru, gânditori, triști, îngropați în viață și probleme. În astfel de ocazii și cu asemenea imagini înaintea ochilor stau și mă întreb dacă nu cumva se împlinesc viziunile sumbre ale lui Bacovia și lumea întreagă nu este îmbibată în plumbul atât de cântat de profetul-poet.
Nu aș putea găsi vinovați pentru starea de fapt, este felul în care pământul se învârte, deși parcă o voce din interior îmi spune în ritm nostalgic ‘când eram mai tânăr, nu era așa’. Parcă înainte era altfel. Ne agățăm de un “înainte”, un timp fantastic din trecut, unde totul era bine, unde oamenii se înțelegeau mai bine, unde soarele strălucea mai des decât în zilele de astăzi… continuarea aici […]
