Ce cânt se-aude dinspre cer,
Și ce parfum îmbătător…
Cine dezleagă-acest mister?
E nuntă azi – șoptește-un cor.
Mireasa e un fulg de nea,
Alături mirele solemn.
Ei au urmat aceeași stea,
Din inimă unic îndemn.
Cei doi clădesc un nou cămin
Pe Stâncă, locul neclintit
Cu flori frumoase mereu plin,
De îngeri tainic ocrotit.
Încredere și mult respect
Țin cerul lor mereu senin,
Iertarea nu-i ușor aspect,
Răbdare, zâmbet pe rând vin.
Zilnic iubirea îngrijesc
Prin mici atenții, ajutor,
Și fericire ei doresc
Dragului colaborator…
Din ceruri au doar bunătate,
Mult farmec minunat le dă,
În fapta lor de caritate
Rodul credinței martor stă.
O melodie, imn ceresc
Se-aude seara sau în zori,
Păsări și flori parcă zâmbesc,
Pictorul prinde noi culori.
Ca bun Prieten, Arhitect,
Isus dorind calitate,
Căminul – prețios proiect,
Este clădit cu nestemate.
Spre Noul Paradis mergând
Fata, băiatul azi aleg
Pe Salvator în faptă, gând
Să-L ia în proaspătul întreg. Amin!
Floare de colț
Aviva Aurelia Evghenie