Cu ocazia Zilei Mondiale a Refugiaților susține și tu proiectul ADRA ”Speranță pentru imigranți”!

Views

Pe data de 20 Iunie, se celebrează la nivel internațional Ziua Mondială a Refugiaților, eveniment care este dedicat curajului, forței și hotărârii femeilor, bărbaților și copiilor care sunt forțați să-și părăsească patria, sub amenințarea persecuției, conflictelor și violenței.

În colaborare cu ADRA, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea la nivel mondial sărbătorește Sabatul Refugiaților în data de 15 iunie 2019, amintindu-i membrilor că o atitudine de ospitalitate este biblică și poate avea recompense surprinzătoare și pozitive. (https://adra.eu/refugees/)

În anul 2019, douăzeci de oameni pe minut sunt forțați să lase totul în urmă pentru a scăpa de război, persecuție sau teroare. În prezent, 68 de milioane sunt refugiați sau persoane strămutate. Aceasta este echivalentă cu populația celei de-a 20-a țări celei mai mari din lume. Nici unul dintre ei nu a ales să trăiască viața pe care au fost nevoiți să o urmeze. Cu toate acestea, bisericile, indivizii și organizațiile de caritate, susținute adesea din donații personale, sponsorizări sau de finanțări guvernamentale, au ajuns la comunitățile de refugiați făcându-i să se simtă bineveniți și ajutându-i să se acomodeze în noua lor casă. În mijlocul traumelor reale din trecut, ei dau speranță. Noi dăm speranță!

Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România, prin proiectul ”Speranță pentru imigranți” recunoște umanitatea în această criză a refugiaților, cât și valoarea fiecărui om implicat. Prin faptul că drepturile omului sunt respectate și se acționează cu compasiune, se transmite un mesaj clar de putere pe parcursul acestei situații complexe și fragile. Prin activitățile sale specifice, ADRA dorește minimalizarea impactului acestei situații copleșitoare și de nesuportat pentru câți mai mulți bărbați, femei și copii.

 

 

Urmând refugiații în călătoriile lor, adesea dificile și periculoase, traversezi continente, pustiuri și mări periculoase. În plus, persoanele vulnerabile sunt frecvent puse în fața abuzurilor traficanților de persoane și, uneori, în fața abuzurilor locuitorilor acelor țări prin care trec.

Din anul 2015, atât în țară, cât și în afara țării, ADRA România implementează proiectul ”Speranță pentru imigranți”, prin care susține refugiații, imigranții și emigranții. Cei care doresc să se alăture echipei ADRA România și să se implice o pot face prin:

  • voluntariat (în țară sau în afara țării),
  • donații materiale (în special produse medicale, dar și produse alimentare, de igienă și îmbrăcăminte),
  • donații financiare în conturile ADRA,
  • donând direct pe site ul adra.ro/doneaza pentru proiectul ”Speranță pentru imigranți”
  • donând pe Bursa Binelui (https://www.bursabinelui.ro/BursaBinelui/Proiecte/Smile-Africa)

În anul 2019, la nivel mondial,  ADRA a lansat o nouă campanie globală de informare și conștientizare asupra nevoii de educație „Fiecare copil. Din fiecare loc. La școală.” (Every child. Everywhere. In school.). Campania este un apel urgent, condus de adventiști, adresat liderilor din întreaga lume pentru a se asigura de faptul că fiecare copil, din fiecare loc, indiferent de rasă, vârstă, naționalitate, gen, religie sau origine, are dreptul, participă la școală și își completează educația pentru a-și putea îndeplini potențialul deplin dat de Dumnezeu.

Campania urmărește să colecteze un milion de semnături până în anul 2020 prin eforturi, în colaborare cu Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, astfel încât liderii mondiali să ia măsuri pentru ca fiecare copil să beneficieze de o educație de calitate și să trăiască liber de exploatare, liber de sărăcie sau de diferența dintre generații. Copiii refugiați sunt de 5 ori mai susceptibili de a fi în afara școlii decât copiii care nu sunt refugiați. Vă puteți alătura susținerii copiilor refugiați semnând petiția ”Fiecare copil. Din fiecare loc. La școală” accesând: https://inschool.adra.org/petition

ADRA România

Cu ocazia Zilei Mondiale a Refugiaților susține și tu proiectul ADRA ”Speranță pentru imigranți”!

About The Author
-