CRONICA IDEILOR – ARHITECTURA 76 – EZRA – 5
Motto: “Decat o viata intreaga cioara mai bine o vara vultur”-arh. Gh. Petrescu
Autori: Arh. Gheorghe Petrescu si Stanuta Petrescu – World Youth Foundation –
Washington, DC., USA. – Sponsor: Adrian Dobrovolschi – USA
Ezra 3, 8-13
8 În al doilea an de la venirea lor la Casa lui Dumnezeu la Ierusalim, în luna a doua, Zorobabel, fiul lui Şealtiel, Iosua, fiul lui Ioţadac, cu ceilalţi fraţi ai lor, preoţi şi leviţi, şi toţi cei ce se întorseseră din robie la Ierusalim s-au pus pe lucru şi au însărcinat* pe leviţii de la douăzeci de ani în sus să vegheze asupra lucrărilor Casei Domnului.
9 Şi Iosua*, cu fiii şi fraţii săi, Cadmiel, cu fiii săi, fiii lui Iuda, fiii lui Henadad, cu fiii şi fraţii lor leviţii s-au pregătit toţi, ca un om, să vegheze asupra celor ce lucrau la Casa lui Dumnezeu.
10 Când au pus lucrătorii temeliile Templului Domnului, au aşezat* pe preoţi în veşminte, cu trâmbiţe, şi pe leviţi, fiii lui Asaf, cu chimvale, ca să laude pe Domnul, după rânduiala lui David**, împăratul lui Israel.
11 Cântau* mărind şi lăudând pe Domnul prin aceste cuvinte: „Căci** este bun, căci îndurarea Lui pentru Israel ţine† în veac!” Şi tot poporul scotea mari strigăte de bucurie, lăudând pe Domnul, pentru că puneau temeliile Casei Domnului.
12 Dar mulţi* din preoţi şi leviţi, şi din capii de familii mai în vârstă, care văzuseră casa dintâi, plângeau tare când se puneau sub ochii lor temeliile casei acesteia. Mulţi alţii îşi arătau bucuria prin strigăte,
13 aşa încât nu se putea deosebi glasul strigătelor de bucurie de glasul plânsetelor poporului, căci poporul scotea mari strigăte, al căror sunet se auzea de departe.
In luna a doua a anului cand au venit la Casa Domnului din Ierusalim in anul al doilea, Zorobabel, fiul lui Sealtiel, Iosua, fiul lui Iotadac, si fratii lor, Preoti si Leviti, si toti fiii robiei, s-au apucat de restaurarea temeliilor cicatrizate de timp ale, ruinelor. Ele, stateau neputincioase pe verticala fragila a instabilitatii si sigurantei in constructii, caci Nebucadnetar, nu a lasat nimic in picioare in urma navalirii babiloniene, iar forta militara a timpului, reprezentata prin capul de aur, din profetia lui Daniel, a calcat in picioare, totul. Levitii de la 20 de ani in sus au primit un ordin disciplinar in a supraveghea toate operatiile de revitalizare a Casei Domnului. Nu a fost simplu dar, Dunmezeu a fost la carma acestei operatii chirurgicale complexe in materie de recompunere a noii structuri de rezistenta la nivelui fundatiilor. Apa, diferentele de temperatura dintre zi si noapte, solul compus din multitudinea de minerale, si altele, au lucrat in timp la degradarea geologica a fostelor fundatii de altadata. Nu au fost simple aceste interventii in materie de constructii deoarece, materialele timpului au avut de suportat regorile vremii. Nici materialele de constructii nu au avut rezistenta necesara prin trecerea anilor. Piatra de constructie, caramida arsa de diferite dimensiuni nu au sustinut in timp structura de rezistenta a constructiei Casei Domnului din Ierusalim, ba dimpotriva au afectat-o tocmai datorita fragilitatii materialului de constructie. Tehnica vremii nu a fost sustinuta creativ nici de natura fragila a profilului materialului de constructie dar nici de abilitatea folosirii altor materiale mult mai durabile ca fierul, arama, si lista continua. Fierul, arama, aurul, erau folosite pentru carele de razboi ale fiecarei natiuni si echipamentului necesar soldatilor ce aveau nevoie pentru activitatea interventiilor militare interstatale.
Sa nu uitam ceva foarte important si anume, poporul celor doua regate, Iuda si Israel, nu aveau capacitatea necesara in a se compara cu alte natiuni. Armele erau faurite de altii, masinaria de razboi era construita de popoarele invecinate mult mai dotate creativo-militar decat evreii, etc. Evreii aveau ca profesii curente daca le putem numi asa, agricultura, zootehnia, filtrarea uleiului de masline, bauturile de toate soiurile si toate categoriile si altele. Cu mare greutate s-a construit Casa Domnului, iar marele Ierusalim a intrat in istorie tocmai datorita construirii celor doua edificii mentionate mai sus. Restaurarea in sine a fost un act de jertfa a unui popor uitat de Dumnezeu care intr-un tarziu si-a adus aminte de poporul Sau si de Casa Sa de la Ierusalim. Dupa randuiala lui David, imparatul lui Israel, au fost pusi in slujbele lor, Preotii si pe Levitii. Preotii erau imbracati in vesmintele lor preotesti cu trambite pentru a lauda pe Domnul, si tot asa, Levitii, fiii lui Asaf cu chimvale. Toata aceasta armata de Preoti si Leviti, laudau pe Domnul. Cantau si laudau pe Domnul prin cuvintele: „Caci este bun, caci indurarea Lui pentru Israel tine in veac!” A fost o sarbatoare a bucuriei, a sperantei ca Domnul I-a iertat, de neascultarile lor, atunci cand s-au pus noile temelii ale Casei Domnului. Cei care au trait acest eveniment a doua oara, plangeau si strigau spre Cel ce I-a salvat din mana nimicitorului prin cuvintele:
„Caci este bun, caci indurarea Lui pentru Israel tine in veac!” Din departari veneau ecourile bucuriei lor in valuri de sunete de alaute, trambite, chimvale si alte instrumente specifice Israelului din Orientul Antic. Si-au adus aminte de prima Casa a Domnului. Aceste ramasite ale ei parca vorbeau a suferinta si durere imensa. Acest popor al Dumnezeului Prea Inalt s-a intors la Domnul si El a fost cu ei in tot acest timp de restaurare si renovare a Casei Lui in vecii vecilor. Cu mic cu mare, tanar sau batran, si-au adus contributia saraca dar scumpa in ochii Dumnezeului lor. Veselia si bucuria momentului a fost o marturie uriasa pentru ei si pentru urmasii lor in veac de veac. Mare a fost Dumnezeul lor ca intotdeauna pentru acest popor ce a suferit pribegia nemiloaso- babiloniana prin deportarea, exploatarea, rautatea si cruzimea dictatorului Babilonian, Nebucadnetar. Sigur aceste lucruri au fost duse la indeplinire deoarece dictatorului i s-a permis sa duca l-a indeplinire un plan Divin, datorita neascultarii de Marele Eu Sant. El, Dumnezeul lui Israel, a facut dreptate si prin alta putere dictatoriala, Cyrus Persanul le-a readus, prin Marele Dumnezeu al lui Israel din nou speranta si bucuria vietii. A fost ca o mireasma de jertfa vie de bun miros Domnului in vecii vecilor, Amin!
Imaginea #1: In sunetele instrumentelor de sunat s-au pus noile temelii ale Casei Domnului. Ezra se ruga si lauda impreuna cu ceilalti pe Dumnezeul lui Israel.
Imaginea #2: Ezra pe santierul de restaurare a Casei Domnului.
Imaginea #3: Darurile de buna voie aduse de poporul din robia babiloniana.
Imaginea #4: Restaurarea s-a realizat cu arhitecti si ingineri din alte popoare avansate tehnic fata de poporul Israel.
Imaginea #5: Refacerea si revitalizarea ruinelor
Imaginea #6: Templul din Ierusalim astazi.