286
Views

 

Teologia „ACCEPTĂRII mântuirii”

 

Dincolo de orice explicații, demonstrații, dovediri chipurile biblice, teologia „acceptării mântuirii” se îmbrățișează nefast cu sora ei – „teologia harului ieftin”.  Absolut că omul creat cu libertate de alegere, poate să „accepte” sau să „nu accepte” ceva, dar „acceptarea” pur și simplu, actul pasiv, din care mai poate reieși chiar că prin aceasta a făcut o „favoare”, este departe de realitate în lucrurile de fiecare zi, și mai departe de adevărul privind „acceptarea darului mântuirii”.  În teologia „acceptării” apare un personaj de înalte pretenții pe care l-am putea numi „măria sa omul”.  Răspunsul biblic la așa încumetare este Isaia 45, 9:  „Un ciob dintre cioburile pământului”.  În 1 Petru 1, 24, citând din Vechiul Testament, apostolul zice „orice făptură este ca iarba”.

Această excrescență depășește ceea ce prin multă îngăduință am putea vorbi despre „paritatea” Dumnezeu-om pe care chipurile liberul arbitru ar promova-o.  În vorbire populară a spune că MÂNTUIREA este un DAR de la Dumnezeu pus la cheremul omului am răsturna blasfemic valorile.  Domnul Dumnezeu prin PLANUL de MÂNTUIRE, zguduie temeliile Universului întreg punându-l într-o ipostază de iubire și durere cum niciodată mai înainte și niciodată mai pe urmă, Domnul Isus moare răstignit ca jertfă de ispășire, Duhul Sfânt se pune la dispoziția oricărei făpturi care se vrea salvată, iar omul cochetează cu „Darul Mântuirii” să-l „accepte” sau nu.  S-ar cuveni chiar și respectând LIBERUL ARBITRU, să nu fie vorba de o mărinimie omenească „acceptând”, ci de acel „să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta”.  Chiar și așa, rămâne un spațiu imens neacoperit pe care numai Domnul îl umple cu iubirea Sa, cu harul Său.  Pe spațiu redus de exprimare, în teologia „acceptării mântuirii” omul ar face o favoare de „primire”, Domnului care i-o „dă”.

Premisele care au dus la teologia „acceptării” au fost fie din necunoașterea Sfintelor Scripturi, fie din – și se pare că acesta este motivul principal -, construirea ei în mod intenționat pentru pierderea veșnică a multora.  Nu știu exact ce se petrece în celelalte religii, dar în cea creștină, căutarea omului de către Domnul Dumnezeu nu este incompatibilă cu căutarea lui Dumnezeu (e vorba în concret de voia Sa), de către om. Isaia 55, 6:  „CĂUTAȚI pe Domnul câtă vreme se poate găsi”.  Psalmul 34, 4:  „Eu am CĂUTAT pe Domnul și El mi-a răspuns” etc.

Din trilogia parabolelor „DRAHMA pierdută”, „OAIA pierdută”, „FIUL pierdut”, nu se poate ajunge la „teologia acceptării”.  DRAHMA pierdută, care nu știe că este pierdută, este CĂUTATĂ și găsită.  Poate însuma acea parte din oameni care nu știu că sunt pierduți și Evanghelia le trebuie propovăduită.  OAIA pierdută, își dă seama (poate instinctual?) că este pierdută, dar nu se poate scăpa singură.  Ea strigă după ajutor.  E căutată, găsită și salvată.  Prin Duhul Sfânt este făcută această lucrare de ADUCERE înapoi la turmă.  FIUL pierdut, știe că e pierdut, își poate veni în minți și se ÎNTOARCE, ceea ce s-a și întâmplat.  Conștiența și putința revenirii fac parte din dotarea umană.  Nici vorbă că FIUL risipitor se ÎNTOARCE să „ACCEPTE” ce-i oferă TATĂL.  El vine acasă smerit, pregătit pentru orice situație.  Tatăl îi face o favoare de iubire și nu se pune problema „acceptării”.  Este cazul majorității conștientizate sau autoconștientizate de starea personală.  Oricât am forța înțelesul CĂUTĂRII fiului de către tatăl și a „acceptării”, de către fiu, nu-l găsim.  Tatăl nu-l caută la porci, ci îl așteaptă acasă iubitor, nespus de iubitor.

Conform dicționarului biblic, „MÂNTUIRE” înseamnă a scăpa de ceva, de cineva care îți face rău.  În sensul suprem, „MÂNTUIRE” înseamnă a scăpa, a fi izbăvit de moartea a doua, de Satana, prin moartea Domnului Isus Hristos în locul nostru și primirea vieții veșnice.  De moartea întâia, somnul temporar până la înviere nici chiar MÂNTUIREA nu ne poate scăpa, căci lucrul acesta nu intră sub incidența ei.

Dacă prin MÂNTUIRE înțelegem ACTUL JURIDIC de preluare a vinei noastre de moarte de către Domnul Isus rastignit, putem spune că MÂNTUIREA a avut loc ODATĂ pentru TOTDEAUNA, atunci, pentru toată lumea și pentru fiecare om în parte.  Acest lucru a fost NECONDIȚIONAT.

Dacă prin MÂNTUIRE înțelegem ÎNVEȘNICIREA celor care vor fi luați în Împărăție, care va avea loc la sfârșitul istoriei omenești, această MÂNTUIRE va avea loc tot o singură dată la ÎNVIERE și ea va fi CONDIȚIONATĂ.  E scris „întâia înviere” și „a doua înviere”, unii pentru VIAȚĂ VEȘNICĂ, alții pentru MOARTE VEȘNICĂ.

Dacă din partea CERULUI, MÂNTUIREA este făcută deja, pentru toți, și în același timp unii vor fi în Împărăție iar alții nu, vina, condiția pentru care unii nu vor fi acolo aparține nu Domnului, ci loruși.  Pe ce MOTIVAȚIE?  Că unii n-au „ACCEPTAT” acest dar minunat?  Personal, mi se pare prea „ieftin” zis. Implicația trebuie să fie mult mai importantă, mai frumoasă, mai de valoare.

Lângă MAREA JERTFĂ ispășitoare prin IUBIRE din partea Domnului, aș pune – nu ca o ADĂUGARE,  căci la ceace a făcut El nu se mai poate adăuga nimic, ci ca un răspuns prin care principiul LIBEREI ALEGERI să fie păstrat, – RĂSPUNSUL OMULUI, care să fie mai mult decât o simplă ACCEPTARE a DARULUI MÂNTUIRII, să fie o iubire pentru Domnul „din toată inima, din tot sufletul, cu tot cugetul, cu toată puterea”, însemnând o plăcere fără limită de a face VOIA SA.

 

Benone Burtescu  (dburtescu@aol.com)

CÂTE CEVA – Benone Burtescu

| Articole / Stiri |
Despre autor
-